Terra-terapia Salină din orașul meu!

1
Terra Salin
Sursa foto: Terra Salin

Voi ați auzit de Saline Artificiale? Știați că avem așa ceva? Nici eu! Timpurile moderne salvează tradiția tratamentelor făcute în saline și o adaptează la lumea de astăzi, unde tehnologia sporește beneficiile asupra sănătății. Salina artificială este o metodă alternativă pentru diverse afecțiuni respiratorii, având beneficii asupra întregului organism.

Fiecare dintre noi își face partea lui, iar eu sunt sportivă de performanță, datorită cantonamentelor am fost ademenită, și ispitită, și am avut ocazia de a vizita stațiunile balneoclimatice de la Lacul Ciucaș de pe malul stâng al Oltului, Băile Tușnad, lacul Sfânta Ana…; m-am bucurat de aromaterapie, m-am alintat cu băi în ape minerale carbogazoase, m-am împachetat în nămol a la Techirghiol și am avut ocazia de gusta din comoara sărată a României. Se spune că este locul în care cei alergici pun stop crizelor iar beneficiile acestor tratamente sunt nenumărate: în cadrul salinelor putem profita de speleoterapie, sau, mai simplu, cura cu aer sărat ce ajută persoanele cu probleme respiratorii și răcelile ușoare.

Terapiile naturale vindecă nevroza astenică, stări astenice secundare, boli cardiovasculare precum infarct miocardic, hipertensiune, varice, boli digestive, endocrine, ginecologice, hepato-biliare, renale, dermatologice, oculare, post-traumatice și post-operatorii, până la boli metabolice și de nutriție, pareze și paralizii, boli ale sângelui, anemie, depresii, surmenaj fizic și intelectual sau boli profesionale, cefalee, amețeli, reumatism, spondiloză, fibroză, hipotrofii musculare, afecțiuni cronice, boli alergice sau toxice, iar lista ar putea continua, cu siguranță!

salina artificială
Sursa foto: Terra Salin, Edit Canva.com

Terapia salină mai aproape de mine

Ador să călătoresc, să vizitez locuri noi și vechi, să meditez, să încerc noi tratamente și terapii, să mă bucur de micile și marile bogății cu care natura ne răsfață! Natura… cea care ne îmbie și ne trezește simțurile la realitate! Doar că eu locuiesc în București și atunci când nu sunt în cantonament și sunt aici, în oraș la antrenamente, îmi este puțin dificil să mă deplasez singură până acolo, acolo însemnând oricare dintre acestea.

Așa a trebuit cumva să caut o soluție alternativă. Bineînțeles că am și găsit! Terra Salin este o salină artificială care mă ajută să-mi tratez problemele de sănătate. Sunt norocoasă! Nu mă așteptam la asta, sincer! Așa că am fost plăcut surprinsă când am aflat că există așa ceva, atât de aproape de mine! Astfel, pot ajunge și la antrenamente, și la terapie, și la prietenii mei, pot avea timp pentru mine și familia mea, mă pot relaxa, pot citi, și tot așa! Noroc pur! Și sărat! Iar acestea nu sunt singurele beneficii!

De la o simplă febră musculară la probleme grave, aceste terapii naturale sunt benefice nu doar în cazul sportivilor, ca mine, ci și în cazul bătrânilor, copiilor, adolescenților, adresându-se unui grup foarte mare de oameni. Am fost în aproape toate salinele țării: Turda, Praid, Ocnele Mari și Târgu Ocna, Cacica, Slănic Prahova, Ocna Sibiului și Șugatag, Ocna Mureș și Ocna Dej – acestea trei din urmă fiind preferatele mele!

Salina Praid
Sursa foto: Arhivă personală

Salina artificială – aliatul sănătății mele

Terra Salin desfășoară ședințe de terapie în două săli separate, fiecare echipată cu propriul aparat pentru producerea microparticulelor de sare. Aparatul se numește halogenerator și macină sarea introdusă în doua dimensiuni: unul de 10 microni care cade pe suprafețe, și unul de 1-5 microni care pătrunde în căile respiratorii, foarte adânc, până la bronhiolele terminale și alveolele pulmonare.

Salina este deschisă în colaborare cu un medic specialist și oferă servicii terapeutice asemănătoare cu cele din salinele naturale. Tehnologia este la cel mai avansat nivel și garantează o viabilă eficiență terapeutică, echipamente medicale și sisteme performante de ventilație, ce reprezintă avantaje strategice față de oricare altă salină artificială de suprafață din București!

Salinele artificiale sunt un concept nou în România, ce au începute ca niște săli ce au fost inițial tapetate cu blocuri de sare, apoi au trecut la un alt nivel și au devenit tot mai moderne și mai eficiente. Este cea mai modernă salină artificială din București, atât prin prisma aparatelor performante, cât și datorită evenimentelor organizate la salină, despre care veți afla foarte curând. Aceasta oferă o experiență complexă, de la beneficiile terapiei respiratorii evidențiate și relevate mai sus și activități senzoriale, la relaxare și dezvoltare culturală în cadrul atelierelor special concepute pentru cei mici.

Salina artificială
Sursa foto: Terra Salin, Edit Canva.com

De ce am ales Terra Salin?

Am petrecut 45 de minute magice la Terra Salin, ce echivalează cu 4-5 ore într-o salină naturală. Am ales o cură de 7 ședințe consecutive de haloterapie drept tratament pentru imunitate, iar cele de întreținere săptămânală sunt și ele esențiale. Din fericire, amplasarea urbană a salinei permite vizite constante și mai accesibile decât în cele naturale, mai ales în ceea ce privește timpul și bugetul alocat. Au oferte de tratament atât pentru cei singuri, cât și pentru familii cu copii, sau seniori, care beneficiază, evident, de reduceri!

Chiar de la prima ședință am simțit cum respirația mea era mai ușoară. Aerosolii salini au efecte benefice asupra imunității corpului și mi-au dat o stare generală de bine. În plus, dorm și mai bine decât înainte, calitatea somnului fiind îmbunătățită considerabil! Recomand cu siguranță această terapie și vă garantez că aduce doar beneficii.

Haloterapia – beneficii

Pentru cei care nu știu, termenul „haloterapie” provine din cuvântul „hals” care înseamnă sare în greacă. Sarea este considerată antibacteriană, mucolitică și antiinflamatoare. Haloterapia folosește sarea cu ajutorul aparatului halogenerator pentru a trata: bolile respiratorii, iritațiile pielii și pentru a combate letargia mentală.

S-a confirmat că aceste tratamente sunt bune pentru persoanele care suferă de astm, diferite boli respiratorii cronice, alergii, infecții ale urechii, tuse și răceală, multe probleme ale pielii, precum și stres sau depresie. De asemenea, ajută la restabilirea energiei, a vigilenței mentale și a sentimentului general de bunăstare. Ajută la eliminarea aerului nefolositor corpului. Haloterapia a fost folosită pentru prima dată în urmă cu 2.500 de ani în Grecia.

Sursa foto: Terra Salin, Edit: Canva.com

Terra Salin București organizează săptămânal diferite evenimente, atât pentru adulți, cât și pentru cei mici, de la teatru pentru copii, știință în salină, ateliere de lectură, muzică, origami până la yoga. Momentan, aceste evenimente sunt suspendate iar publicul nu se poate aventura, dar cu siguranță vor reveni la ele odată ce incidența cazurilor Covid va scădea. Rămân doar ședințele de tratament. Mediul hipersalin și steril, triajul telefonic, ventilația și lămpile UV din recepție și grupul sanitar asigură un microclimat sigur pentru a-i vizita, și respectă toate măsurile în vigoare. V-am zis că sunt magici!

Articol scris pentru SuperBlog 2021.

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns