Glami – Motor de căutare modă – Fă-i o probă

1
Glami.ro
Sursa foto: Glami.ro

Mă știți că sunt adepta platformelor și motoarelor de căutare on-line. De ce!? Pentru că este cel mai practic mod de a face cumpărături. Nu îmi place să mă plimb din magazin în magazin, nici afară, nici acasă, din site în site. Consider că timpul este o bijuterie prețioasă, ce se asortează de minune ținutelor mele. Nu am vreme să parcurg căutând un produs până în capătul lumii și, pentru că efectiv mai tot ce cumpăr este on-line, mă plictisește faptul că trebuie să caut ceva ce îmi doresc peste tot. Apoi, unul dintre site-uri are ceva anume, dar nu mereu, și găsesc în altă parte, și tot așa, încât deja curierul m-a întrebat dacă nu vreau să fiu nașa lui, că are băiatul botez și pe mine mă cunoaște foarte bine.
Comenzi peste comenzi, colete peste colete, vamă! Serios, agasant!

Toate acestea până în ziua în care tot curierul a fost salvarea mea. Deseori aducea câte o cutie pe zi, dar după ce a venit, săracul, cu un braț de colete și pachețele de haine încât doar picioarele i se mai vedeau, că a trebuit să le prindă cu o plasă, să le lege pe spate, cumva, ca la Tetris, că nu au cărucioare de la firmă și nu a vrut să facă trei drumuri de la mașină la apartament – ca la mutatul mobilei – se „dezechipează” de cutiile mele.

ținută GLAMI
Sursa foto: Arhiva personală, Prelucrare Canva

Fii în vogă!

Mă întreabă: ” Nășica, dar dvs. nu ați auzit de Glami motor de căutare modă? ” Nu mă așteptam la întrebarea asta de la el. Țugui frustrată și rușinată buzele, mă răzuiesc, mirată, în cap ca la Loto și zic: ” Mnu, n-am auzit „; aduc apoi buzele în poziție de Donald Duck și îl întreb ” Ce-i asta!? „, ” Un motor cu peste 400 de magazine de modă românești și internaționale, specializați doar pe genți, pantofi, haine și accesorii… Au căutare vizuală, reduceri, sunt personalizați pe fiecare utilizator, adică au particularități foarte utile și serioase față de alte motoare; puteți selecta un articol și vă arată acolo de la toate magazinele încât să vă alegeți! Apoi primiți un pachet cu tot ceea ce vă doriți! Și gata! Știu de la nevastă-mea! „, îmi spune. Mai mică m-am făcut! Duc mâna, în trei puncte la cap, precum m-aș ruga și zic: ” Mi-e rău! „, ” Aoleo, nășica, vă e rău!? Să chem o ambulanță!? „; ” Nu, domnule, mi-e rău că nu am știut până acum, de zici că am trăit sub o piatră! „, ” Aaaah, am înțeles! Să vă uitați acolo că e mai bine pentru amândoi, cred eu! ” Ne salutăm și pleacă.

Închid ușa. Las cutiile în hol, de nerăbdare să intru pe Glami. Le desfac eu mai târziu, că oricum le-am primit. De obicei mă îmbrac mai sport, sau casual-sport. Dar după ce am văzut cosmosul lor de produse, sfera lor de eleganță, am decis să fac o schimbare. Până la urmă, voi fi nășică! O schimbare este necesară, una modernă, în vogă! Clasificare inteligentă. Îmi setez filtrele: preț, culoare, mărime, oferte, brand și materiale. Sunt foarte pretențioasă când vine vorba de materiale. Interesant și original. Simplu!

GLAMI wishlist
Sursa foto: GLAMI.ro , Prelucrare Canva

O nouă eră!

Îmi fac imediat un GLAMI wishlist, compar prețurile, mult mai practic și eficient decât să stau să salvez fiecare link al produselor din toate magazinele! Și pentru că vine iarna, vreau să îmi comand o pereche de cizme înalte și o jachetă elegantă din blană. Dar vreau ceva calitativ din blană artificială, pentru că țin la animale. Nu aș putea altfel. Ba mai mult, au branduri ce susțin moda sustenabilă; produse stilate ce, implicit, ajută planeta. Așa că îmi voi lua o geantă pentru ținuta mea de iarnă. Le-am selectat doar pe cele casual-elegante și luxoase. Voi arăta superb și îmi vor accentua notele de maturitate, profesionalism, profunzime și atracție.

Mă îndrept către hol. Am de despachetat, dar cred că multe dintre ele vor ajunge la finu’. Va mai avea de adus și deja a cărat destul pentru mine. Iar acum, odată cu schimbarea stilului meu, nu aș vrea să țin în șifonier ceva ce nu port. Plus că, datorită lui cumpăr la cel mai avantajos preț! Am instalat aplicația pentru mobil GLAMI pentru a urmări reducerile și a fi notificată atunci când un produs de pe lista de dorințe se află la ofertă.

aplicația pentru mobil GLAMI
Sursa foto: GLAMI.ro, Prelucrare Canva

A trecut o săptămână. Ding, ding! Acesta trebuie să fie curierul. A sosit momentul ca eu să îmi primesc noile haine elegante iar el câteva cadouri pentru că mereu a fost drăguț și pentru că merită. Sigur se va bucura! Le va oferi soției, prietenilor sau rudelor sale și, fie vorba între noi, nu mă mai ” înjură „! Nu mai aud ” Nășica, iar ați comandat din 7 magazine!? „, Da! Dar din același loc, de data asta! Mulțumesc, GLAMI! Deja mă văd în fața oglinzii făcându-le proba, pe ritmuri de salsa, blues, jazz. Aww! …Slightly Hung Over…

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2021