Dragi copii, știu cât de mult vă plac cățeii. Sunt prietenoși și jucăuși. Dar acum o să vă spun povestea unui cățel să îi zicem mai deosebit. El sărăcuțul avea un picioruș mai scurt. Și dragii mei, ca orice cățeluș se bucura să se joace și cu el. Dădea din coadă, încerca să țopăie ca frații lui, dar nu prea putea. Acest lucru îl întrista foarte mult. Ceilalți îl numeau cățelușul șchiop.
-De ce nu mă iubiți și pe mine?
-Ești șchiop, ai doar trei picioare.
-Dar sunt fratele vostru!
-Și ce dacă? Nu ne pasă de tine.
Din nefericire nimeni nu se juca deloc cu el. Ba chiar și unii copii râdeau de el și îl goneau, îi ziceau cățelușul șchiop. Unii chiar încercau să îl lovească. Bietul cățeluș, nu înțelegea de ce. El nu greșise cu nimic. Era foarte trist și își dorea să fie și el ca ceilalți căței.
Săracul cățel din această cauză ajunsese să devină rău cu oamenii, mârâia și lătra când cineva se apropia de el. Dacă îi dădea cineva de mâncare aștepta să plece și apoi încet așa cum putea el se ducea să mănânce. Nu mai avea încredere în nimeni. Ba chiar era gelos pe alți căței și îi lătra. Se întrista mereu când oamenii se jucau cu ei.
Era slăbit de puteri, avea nevoie de mâncare și încerca să meargă dintr-un loc în altul, fără țintă, cu capul plecat și cu privirea tristă, în speranța că cineva…cuiva îi va fi milă de el, să-i dea de mâncare, sau poate totuși cineva ar putea deveni omul lui. Cu toate acestea, el nu spera prea mult, îi era frică să viseze, nu voia să-și facă speranțe. Știa că din cauza piciorului scurt nu-l va iubi nimeni.
Într-o zi Alex, un băiețel de 8 anișori l-a văzut și a vrut să se joace împreună. Băiețelul își dorea de mult timp un cățeluș, dar părintii lui nu prea erau de acord. Considerau că nu e momentul potrivit ca fiul lor să aibă responsabilitatea unui câine.
-Cuțu, cuțu îl chema băiatul.
Cățelul însă mârâia nervos.
-Lasă-mă în pace! Vrei doar să râzi de mine ca ceilalți.
Alex, dragii mei avea suflet bun și nu s-a supărat. Atât de fragil, atât de neajutorat, era piele și os, micul patruped se ascundea de copil. Băiețelul nu voia să-i facă rău, dorința lui era să ajute un cățeluș de pe stradă fără mângâieri, fără stăpân.
-I-o fi foame, zise el. Merg acasă și îți aduc ceva de mâncare cățelușule.
Zis și făcut! Se duse acasă și a luat o bucată de pâine și câteva felii de salam și s-a întors la cățel.
-Uite, ți-am adus de mâncare!
Cățelul la început nu a îndrăznit să se apropie apoi a luat bucata de pâine, fugind cu ea.
Băiețelul nu s-a descurajat și a făcut la fel câteva zile, dar cățelul tot nu părea a fi prietenos.
Alex plecă acasă, plângând. Mama lui l-a văzut și l-a întrebat :
-De ce plângi dragul meu, ce s-a întâmplat?
-Am găsit un cățel și i-am tot dus de mâncare. Din păcate el nu e prietenos cu mine.
-Cum arată?
-Păi uite e un cățel cu un picior mai scurt.
-Cred că îl știu. L-am văzut și eu și tatăl tău. Unii îl gonesc. Ba chiar am văzut pe cineva care a vrut să îl lovească. M-am certat rău cu el. Nu se face așa ceva. Noi din păcate nu am avut timp să stăm să ne uităm la el.
-Dar mamă, de ce sunt oamenii atât de răi?
-Sunt oamenii răi cu alți oameni, dar cu un biet cățel!
Acum băiețelul nostru înțelesese. Cățelul nu era rău, dar reacționa așa din cauza răutății oamenilor. Doar pentru că era „diferit” el nu primise iubire de la nimeni și așa că nu avea încredere.
Dar, totul avea să se schimbe. Familia a luat decizia de a-i oferi cățelușului un cămin sigur, unde să fie în afara oricărui pericol. Așadar, soarta avea să fie alta, dar povestea nu se termină aici. Cățelușul știa că oamenii consideră animalele ființe inferioare și îi era frică de ei, nu știa ce se va întâmpla cu el dacă îl iau de acolo și stătea ascuns ca să nu-l prindă „oamenii răi” care voiau să-l ia acasă la ei.
Până la urmă, părinții lui Alex au reușit să prindă cățelușul ca să-i ofere o nouă viață. Acesta era mai speriat ca niciodată și tot spera că se va salva. Era trist că oamenii îl luaseră într-o cutie mare pe roți, care îl ducea departe de lumea lui.
-Lăsați-mă în pace, oameni răi!
-Vei fi fericit cu noi acasă. Apropo, eu sunt Alex.
-Alex, cățelul nu te va înțelege, îi vorbești degeaba.
-Dar tată, cățeii sunt foarte deștepți!
Acasă, cățelușul a fost băgat direct în cadă, spre supărarea lui, nu-i plăcea prea mult apa. A primit apoi o porție generoasă de mâncare. Părinții lui Alex au vrut să îi facă cățelului un culcuș în baie. Aceștia consideră că un câine nu are ce căuta în casă. De fapt, cățelul a fost adoptat cu condiția să stea în curte. Cu greu s-au lăsat convinși de copil să-l lase să stea în cameră cu el, măcar pentru prima noapte. Copilul spera să-l lase să stea cu el în permanență.
-Tată, de ce nu au voie cățeii în casă?
-Pentru că sunt animale Alex, nu sunt oameni.
-Dar tată, cățelușul este foarte mic…
-Am zis în seara asta Alex, atât.
A doua zi, cățelușul a fost dus la veterinar pentru analize și pentru a-i face carnet de sănătate. Veterinarul nu i-a găsit nicio boală gravă, doar că este foarte slăbit și că are nevoie de multă, multă dragoste. Familia a încuviințat că micuțul patruped va avea parte de toate acestea. Cățelușul a primit numele de Cuțu, nume ales de Alex.
-Cuțu, noi doi vom fi cei mai buni prieteni.
-Cât de mult mi-aș dori să te înțeleg, micuțule stăpân.
-Cuțu, hai să ne jucăm
-Hai să ne jucăm, dar cum? Am doar trei picioare.
Alex, băiețelul care va deveni cel mai bun prieten al lui Cuțu, este un copil bolnăvicios și mai mereu trist. Cuțu i-a redat pofta de viață, însă ceva îl va întrista din nou. Tatăl său pregătea cușca în care cățelul își va petrece restul vieții.
-Tata, te rog! Cuțu e prea mic acum să stea în cușcă.
-Alex, ce-am vorbit noi?
-Dar tata, te rog! Cuțu e un cățel cuminte, nu e necesar să stea singur aici.
-Nu mă ruga, Alex nu asta a fost condiția să ai un cățel?
-Bine tată, of!
Băiatul fuge în casă plângând. Până la urmă, înțelege că nu își va convinge părinții să-l lase pe Cuțu în camera lui. Cățelușul îl privește cu ochii mari și nu pricepe ce se întâmplă cu micul stăpân. Lacrimile de pe obrajii copilului l-au făcut să înțeleagă că și copilul suferea, nu doar el.
-Tinere stăpân, plângi? Nu știam că și oamenii plâng.
-Cuțu, de ce tata nu vrea să înțeleagă că ești mic?
-Ce spui acolo, tinere stăpân? Nu înțeleg limba ta, dar se vede că ești trist.
Seara, cățelul a fost dus în noua lui casă. Din nefericire, Cuțu s-a simțit alungat din casă și a crezut că nimeni de acolo nu-l iubește. Inițial, Cuțu a crezut că Alex se va juca cu el în cușcă, apoi a realizat de fapt acolo va fi casa lui.
-Nu stau aici. Nimeni nu mă iubește. Îmi pare rău, tinere stăpân.
-Cuțu, din păcate tata nu se lasă convins! Vin mai târziu la tine și te iau în cameră.
-Adio stăpâne, eu voi pleca.
Cățelușul se uita trist după stăpânii lui care intrau în casă. Nu-și găsea locul în acea cușcă. El considera că acolo nu este casa lui și reușește cumva să scape din țarcul din jurul cuștii și fuge. Micuțul patruped se simțea din nou liber, dar nu era atât de fericit pe cât credea că va fi.
Băiatul era trist, așa că a coborât să vadă ce face Cuțu. Când a intrat în țarc a văzut că micul lui prieten nu era acolo și s-a dus să-l caute. Mai întâi l-a căutat prin toată curtea și apoi a rătăcit în afara curții căutându-l. Din nefericire nu mai știa drumul către casă.
-Cuțu, Cuțu unde ești?
-Te rog să-mi răspunzi Cuțu!
Băiatul cade lângă un copac, sleit de puteri. O umbră se apropie de el. Era Cuțu, surprins să-l găsească acolo pe Alex acolo. Băiețelul abia își putea tine ochii deschiși când a văzut cățelul. Era prea obosit și înfrigurat să se mai ridice de acolo.
-Tinere stăpân, tinere stăpân, ce e cu tine aici?
-Cuțu, ești aici!? Ce ma bucur ca te-am văzut, băiețelul cade într-un somn adânc.
-Micuțule, ce sa întâmplat? Nu închide ochii!
Își dă seama că băiatului îi este frig și încearcă să-l încălzească cu corpușorul lui mic și firav, în speranța că Alex își va reveni. Cățelușul credea că după ce va trece noaptea copilul se va întoarce acasă. Trebuia doar să-l încălzească, așa cum putea el.
Dimineață, părinții lui Alex își dau seama ca fiul lor nu este în camera lui și bănuiesc ca este în țarcul lui Cuțu. Își dau seama că fiul și cățelul lor lipsesc de acasă și încep să-i caute. După o lungă căutare îl gasesc pe Alex inconștient, iar pe cățel lipit de băiețel.
-Pleacă de aici cățel urât și șchiop, spuse tatăl lovindu-l pe cățel.
-Din cauza ta s-a îmbolnăvit Alex, spuse mama cu reproș.
-De ce mă bați? Nu este vina mea. Nu am vrut ca micul stăpân să se îmbolnăvească.
Cuțu era trist, a crezut că Alex s-a îmbolnăvit din cauza lui și că oamenii au făcut ce trebuie, să fie dat afară. Micuțul a căutat un loc ascuns, un loc în care să fie singur și să nu facă pe nimeni să sufere. Cățelul s-a îndepărtat cât mai mult de zona unde locuiește Alex pentru a nu fi găsit niciodată.
Alex a fost dus la spital în stare gravă. Medicii le-au spus părinților săi că micul patruped i-a salvat viața. Părinții băiețelului se simțeau un pic vinovați de comportamentul lor față de Cuțu, dar îl considerau totuși vinovat pe cățel pentru starea băiatului.
Când Alex și-a revenit, a întrebat despre cățeluș, părinții lui au evitat să răspundă. Băiatul și-a dat seama că ceva nu era în regulă și a început să plângă
-Mami, unde este Cuțu?
-Tu să te faci bine, lasă cățelul ăla.
-Tată, a plecat din cauza ta. Tu nu-l iubești pe Cuțu.
-Te-ai îmbolnăvit din cauza lui, nu ai nevoie de un câine.
-Nu m-am îmbolnăvit din cauza lui Cuțu, el m-a salvat.
-Cum te-a salvat?
-Mama, aseară am coborât în curte și m-am dus la țarc, iar Cuțu nu era acolo, a plecat din cauza lui tata.
-Te-ai dus după cățeluș?
-Da, mamă. L-am căutat foarte mult, dar el m-a găsit și a rămas cu mine, restul nu-mi amintesc.
Mama îi promite lui Alex că atunci când el va ieși din spital îl vor căuta împreună pe Cuțu. Tatăl, în schimb, nu este de acord, el continuă să-l considere pe cățel vinovat de starea de sănătate a copilului. În discuție a intervenit medicul care se ocupă de tratamentul lui Alex.
-Vreți un copil sănătos?
-Da, vrem un copil sănătos.
-Atunci, domnule, vă rog, un animal îl va ajuta să fie mai fericit, implicit mai sănătos.
-Dar Alex îl vrea în camera lui…
-Și ce dacă? Sunt mulți căței care locuiesc în casă.
-Păi, cățelul ăla nu este un cățel…normal, are o dizabilitate.
-Domnule, Alex îl iubește așa cum este, faceți-i pe plac.
-Dacă fiul dumitale ar fi fost cu o infirmitate, nu ați fi vrut ca alți copii să-l accepte?
-Ba da. Copiii nu trebuie să îi îndepărteze pe cei cu nevoi speciale. Aveți dreptate.
Părinții lui Alex au înțeles în sfârșit că s-au înșelat în privința cățelușului. Tatăl lui Alex și-a propus să-l caute pe Cuțu. Își dorea ca fiul său să fie fericit atunci când va ieși din spital. Cuțu a fost căutat zile întregi, dar fără nicio speranță. Cățelușul era de negăsit.
Între timp, Alex a fost externat. Deși nu avea probleme de sănătate, băiatul era mereu trist. Se gândea la prietenul său care îi salvase viața și se simțea vinovat că acesta a plecat. Părinții lui au tot încercat să-l convingă să ia alt cățel, dar Alex îl voia pe Cuțu, nu voia alt cățel.
Tatăl lui Alex a decis să-l caute în ultimul loc în care credea că un cățel se va refugia, în pădure. După ore întregi de căutări, tatăl lui Alex a alunecat și s-a lovit la picior. Lângă el era o scorbură și din ea ieșea o mogâldeață de cățel. Da așa e, era Cuțu. Privind cățelul a înțeles ce înseamnă să ai o problemă la picior și că nu trebuie sa judece pe nimeni, nici măcar pe un biet cățeluș.
-Cuțu, tu ești?
-Stăpâne, nu mă lovi! Știu că sunt rău.
-Of, Cuțu, de când te caut! În sfârșit te-am găsit.
-Stăpâne, lasă-mă, aici este lumea mea acum, nu fac rău nimănui în acest loc.
-Hai, vino acasă! Alex te așteaptă.
Bărbatul, deși șchiopăta, ia cățelușul în brațe și se îndreaptă spre casă. Cuțu s-a bucurat că-și va revedea micul stăpân. Ajunși în curtea casei, Cuțu se uita lung la țarcul din care fugise. El credea că va ajunge din nou acolo, dar nu era supărat, credea ca acolo trebuie să stea.
-Cuțu, nu-ți face griji, nu vei mai locui acolo. Poate nu-ți vine să crezi, dar am învățat atâtea lucruri de la tine.
-Stăpâne, dar unde o să locuiesc?
-Micuțule, te uiți la mine cu ochii ăia mari, aș vrea să știu ce gândești.
-Stăpâne, unde mă duci?
-Vei locui în camera lui Alex. Acolo este locul tău.
Văzându-l pe Cuțu, Alex era extrem de fericit. A luat cățelul în brațe și l-a numit cel mai bun prieten al lui. Lacrimile de fericire se rostogoleau pe obrajii băiețelului. Părinții lui Alex erau foarte fericiți că fiul lor nu mai este trist. Au înțeles că starea de sănătate a copilului se poate îmbunătăți cu ajutorul cățelului.
-Micul meu prieten, ești din nou cu mine!
-Tinere stăpân, iar lacrimi pe obraji? Aceste lacrimi sunt pentru mine?
-Cuțu, sunt atât de fericit ca ești din nou aici. Nu te mai las să pleci niciodată.
-Îți promit micuțului meu stăpân că nu voi mai pleca niciodată. Nu știam că plecarea mea ar putea provoca atâta suferință.
Din acea zi, destinul lui Cuțu s-a schimbat radical. Alex și părinții lui i-au făcut cățelușului o proteză la picior pentru a-l ajuta să se deplaseze mult mai ușor. Starea de sănătate a băiețelului s-a îmbunătățit considerabil datorită micului său prieten.
Cuțu a crescut și a deveni un adevărat prieten și un sprijin de nădejde pentru părinții lui Alex. Nu mai este deloc cățelușul șchiop și speriat de la început, este mult mai încrezător în forțele lui și nu se mai simte diferit de ceilalți căini.
Datorită lui Cuțu, familia a învățat să protejeze animalele și să aibă grijă de ele, învățând valoarea pe care animalele o pot avea pentru oameni. Ei au deschis un mic centru pentru căinii fără stăpâni. Centru se numește „Cuțu”.
Deși nu era un cățeluș ca ceilalți, Cuțu a fost singurul capabil să aducă bucuria și optimismul înapoi în acea casă. Un animal deosebit care, cel puțin, a reușit să-și trăiască viața bucurându-se și cunoscând dragostea unei adevărate familii umane.
Dragi copii, nu vă gândiți niciodată că un cățeluș șchiop nu vă va oferi dragoste, deși nu poate alerga ca un cățeluș cu picioarele sănătoase. Și să nu priviți niciodată cu dispreț, atât animăluțele cât și copiii cu dizabilități. Nu sunt de vină pentru situația lor.
Puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol, condiția este să precizati şi inseraţi vizibil link-ul articolului
