Băneasa – paste cu gust și tradiție

3
Băneasa
Sursa foto: arhiva personală: Editare: Canva

De câte ori mă gândesc la paste îmi amintesc că atunci când obișnuiam să stau la bunica mea în vacanțe mâncam cele mai delicioase macaroane cu brânză și melcișori cu lapte. Pentru noi era o petrecere în familie iar pastele ne-au însoțit mereu la reuniunile familiare.

Pe măsură ce creșteam, încă mă încântau preparatele din paste din grâu dur făcute de bunica în copilărie. Cui nu-i plac pastele? Și ce copil nu s-a bucurat măcar odată de melcișorii cu lapte? Știu, sunt și excepții, dar asta e altă poveste. Cu acest fel de mâncare bunica reușea să mă calmeze mereu atunci când plângeam. „Dacă te porți bine, astăzi vom mânca paste”, nu a eșuat niciodată.

Bunica mea nu știa nimic despre fibrele și carbohidrații din paste, dar și-a dat seama că odată consumate, copiii pot face față activităților: să alerge, să sară sau să învețe. De aceea copilăria noastră a fost însoțită permanent de acest aliment.

paste din grâu dur
Sursa foto: Freepik: Editare: Canva

Gustul Băneasa – Gustul copilăriei

Anii au trecut parcă în zbor. Acum mama este cea care gătește paste pentru mine și fratele meu. Din păcate, bunica…a plecat demult. Mama a continuat tradiția pastelor îmbinând mai multe rețete. După moartea bunicii, ea a început să gătească rețeta Băneasa, ca să nu ne fie dor de mâncărurile pe care bunica le pregătea odinioară.

Mama are un secret culinar care ar face invidios orice italian, fără să exagerez. Când este sezonul roșiilor face sos cu busuioc pentru iarnă pe care îl folosește ori de câte ori este nevoie. Rețeta nu o dă la nimeni, spune mereu că o va lăsa moștenire din generație în generație.

Întotdeauna gătește cu Băneasa pentru a ne aduce aroma și gustul savuros din copilărie. Duminica e ziua noastră preferată de gătit. La un moment dat mi-a propus să gătim împreună Penne rigate din grâu dur Băneasa. De fiecare dată are grijă să mă atenționeze să nu uit să mă spăl bine pe mâini. Îmi zice pe un ton blajin: „acest lucru este important atunci când pregătim mâncarea, deoarece dacă nu o facem, în momentul când o mâncăm ne putem îmbolnăvi”.

paste
Sursa foto: Băneasa: Editare: Canva

Rețeta cu Penne rigate din grâu dur Băneasa care trezește simțurile

Pastele fierbeau iar noi ne-am cufundat în amintiri. A început să-mi povestească cum a învățat de la bunica să pregătească primele feluri de mâncare. Apoi, mi-a dezvăluit cum a reușit ea singură să gătească noi rețete, rețete pe care le-am preluat și eu. În timp ce depănam amintirile, eu am călit câțiva caței de usturoi. Când usturoiul a început să emane un miros plăcut mama a pus sosul ei minune peste el și a amestecat intens pentru a se omogeniza.

Ea s-a ocupat în continuare de fierberea sosului iar eu am scurs pastele deja fierte. La final sosul a fost turnat peste paste, care le-a dat acestora o aromă deosebită. Dacă nu crezi te invit să le încerci data viitoare. Eu una pun și parmezan ras din belșug deasupra pastelor.

Despre paste știm cu toții că sunt ușor de făcut și foarte gustoase, este unul dintre cele mai populare feluri de mâncare. Atunci când pui dragoste este imposibil să nu fie delicioase, nu? Mai jos ți-am lăsat rețeta. P.S. Nu-i spune mamei că am scris-o pe blog. Rămâne secretul nostru, da?

Gustul Băneasa
Sursa foto: arhiva personală: Editare: Canva

Băneasa – ajutorul nostru în bucătărie

Dacă în trecut existau doar câteva sortimente de paste, astăzi găsim mult mai multe sortimente, acest lucru înseamnă rețete diversificate pe placul tuturor. Nu e un secret că acest aliment delicios face parte din bucătăria mediteraneană, însă noi nu doar că l-am împrumutat, ci chiar l-am adaptat bucătăriei românești.

Mama este fidelă produselor românești și de ani de zile preferă să cumpere Paste Băneasa – Paste Făinoase și Produse de Morărit deoarece este unul dintre cele mai apreciate nume în domeniul morăritului și producției de paste făinoase, cu o istorie de peste 3 decenii și de peste 15 ani sunt lideri pe piața românească a pastelor făinoase.

Gustul pastelor Băneasa este reprezentat de cea mai bună făină, selectată cu grijă de către specialiști. Unul dintre secretele calității acestor paste este tehnologia de ultimă generație cu care sunt produse, furnizată de liderii BUHLER (Elveția) și PAVAN (Italia). Misiunea Băneasa este să inspire oamenii, să facă ceva mai mult decât paste sau făină, să creeze un univers de experiențe!

paste Baneasa
Sursa foto: Băneasa

Călătoria mea cu pastele a început încă din pruncie și nu cred că se va termina vreodată. Gustul Băneasa îmi „spune” că atunci când / dacă voi avea copii să-i „plimb” și pe ei prin lumea minunată a pastelor, așa cum au făcut bunica și mama cu mine și cu fratele meu.

Acesta a fost o scurtă relatare autobiografică din relația mea din copilărie cu pastele, bazată pe realitate.

Articol scris pentru a nouăsprezecea probă de la Superblog 2022, probă sponsorizată de Băneasa

3 COMMENTS

Lasă un răspuns