Piscina mea: un loc minunat!

1

Mă uitam pe web la o poză amuzantă cu o casă de lux; și mă gândeam că sigur trebuie să fii bogat să ai și piscină. Bine, nu chiar atât de bogat, dar oricum trebuie să ai bani buni în cont. Numai că ceea ce nu știam eu, e că mă înșelam foarte tare. Cu toate că nu îmi permit să am o vilă de lux, nu înseamnă că nu există soluții să mă pot bucura de o bălăceală în zilele toride vară. Mi-am zis: „Piscina nu e un lux, ci o necesitate.”

După cum se știe, în aceste vremuri grele este dificil să ne ducem la mare, sau piscine publice. Mă gândeam că trebuie să aducem marea la noi acasă și am comunicat familiei ideea mea. Familia mi-a aprobat ideea și a concluzionat că o piscină privată nu este doar pentru scăldat, ci este și un loc minunat, atât pentru adulți, cât și pentru copii.

Îmi doream o piscină, căci voiam să mă bucur de o baie răcoritoare alături de copii. Ei sunt cei mai fericiți. Foarte hotărâtă, îmi spun pe un ton serios că a avea piscină acasă are multe beneficii pentru întreaga familie, e și un avantaj pentru noi, pandemia de coronavirus ne-a limitat tot, până și o baie la ștrand!

Din ceea ce am găsit pe web, va trebui să țin cont de faptul că o parte a bazinului va trebui construită astfel încât adâncimea apei să fie mai mică la marginea bazinului și mai adâncă în rest. Ar fi recomandat ca fundul piscinei să aibă un material antiderapant, pentru a evita orice rănire. Oricum, pentru mine sunt prea multe detalii, așadar, caut o firmă specializată în instalarea unei piscine.

Ne-am calculat bugetul și am zis să vedem dacă putem găsi piscine ieftine, sau pe cineva, o firmă care se ocupă de livrarea și montarea piscinei. Noi nu ne pricepem. Degeaba căutăm pe web cum se fac piscinele, nu înțelegem absolut nimic.

Aveam noi o idee despre cum va arăta piscina perfectă, însă mai aveam de trecut un hop: pe cine găsim noi să ne îndeplinească visul? Tot cautând pe web am găsit PiscineIeftine.ro, o firmă care ne-a oferit consultanță pe toată perioada contractuală.

De ce am ales PiscineIeftine.ro?

  • Toate piscinele comercializate pe site beneficiază de Transport Gratuit pe teritoriul României, indiferent de localitate.
  • Garantează Cel Mai Mic Preț la toată gama de Seturi de Piscine.
  • Toate piscinele comercializate pe site beneficiază de Montaj Gratuit pe teritoriul României, indiferent de localitate.
  • Toate produsele se vând din stoc propriu – nu se așteaptă 3-4 săptămâni, cum se întâmplă la alți comercianți;
  • Multitudinea de dimensiuni disponibile;
  • Economia realizată în timp prin alegerea unui produs de calitate.

Acum nu mai trebuia decât să ne gândim serios la modelul ales, în funcție de necesitatea familiei, ținând cont că o piscină reprezintă o investiție imobiliară majoră, cu mari șanse de a se dovedi rentabilă în scurt timp. Valoarea casei va creste considerabil dacă are piscină. În urma consultanței telefonice am aflat că există o multitudine de modele, care mai de care mai variate.

Piscinele au fost construite de ani de zile cu diferite modele, proprietarii lor folosind diferite tipuri de materiale, alegându-le în funcție de bugetul și gusturile personale. La PiscineIeftine.ro găsim:

  • piscine din beton
  • piscine din fibră de sticlă
  • piscine cu structură metalică
  • piscine din lemn
  • piscine din otel

Am ales o piscină din beton, deși inițial ne hotărâsem să alegem un model din piscine metalice. A trebuit să ne gândim bine la parametrii dimensiunilor și formei, deoarece acestea determină utilizarea bazinului. Ne-am decis și am ales dimensiunile standard: 8 m lungime cu 4 m lățime. O piscină este o investiție care merită gândită pe termen lung, la fel ca și o casă.

Există 2 tipuri de piscină de curte: subterană și supraterană; noi am optat pentru piscină subterană, din beton, în format tradițional, apoi am obținut autorizația de construcție. Era să uităm de acest aspect, de altfel, foarte important. Atenție: autorizația se poate obține de la primăria de sector sau cea a localității în care aceasta se construiește!!

În primul rând, a trebuit să ținem cont de planificarea construcției piscinei, care necesită o atenție specială, deoarece există multe lucruri de luat în considerare. Unul dintre ele este spațiul pe care îl avem la dispoziție: din câte am înțeles, se leagă în mod direct și de forma, și de dimensiunea piscinei.

Piscina noastră este delimitată parțial de restul curții, am ales o zonă ferită de ochii indiscreți ai curioșilor, nu foarte departe de casă, deoarece trebuia să avem disponibilă o sursă de apă și electricitate. Pentru asta a trebuit să tăiem doi copaci și să plantăm doi în altă parte. Noi am optat pentru așa numita piscină îngropată, ne place mai mult acest tip de piscină.

Potrivit PiscineIeftine.ro construcția va dura 3-4 săptămâni și ne-au anunțat că înainte de construirea piscinei din beton, se excavează groapa destinată acesteia, care trebuie să fie adecvat protejată. Așadar, curtea va arata ca un șantier. Nu-mi prea place, dar nu am ce face. Numai bine, copiii sunt în vacanța de primăvară, pe care o vor petrece în mare parte la bunici. Cel puțin o perioadă, copiii vor fi departe de toată această nebunie.

Săptămânile cât a durat construcția piscinei au trecut foarte greu, dar a meritat așteptarea. E o senzație mai mult decât plăcută să vezi acel bazin plin cu apă. Va trebui să învățăm cum se întreține corect o piscină. Nu ne-am permis un sistem special de curățare, acest lucru ar fi dublat sau chiar triplat prețul piscinei, dar cei de la PiscineIeftine.ro ne-au sfătuit cum să o facem, și ne-au dat și un manual care să ne ajute la întreținerea acesteia.

Nu m-aș fi gândit niciodată că o piscină îmi poate schimba viața. O prietenă, medic dermatolog, mi-a spus că o piscină privată te scapă de toate ciupercile și microbii de la piscinele publice; în plus, pe lângă distracție te scapă de stres, te ajută să slăbești, și să te menții în formă!

Construirea unei piscine nu a fost un proces foarte dificil, bugetul care a trebuit alocat nu a fost unul foarte mare pentru realizarea piscinei cu toate dotările necesare. În timp mai putem adăuga, momentan, este perfectă – este piscina noastră!

Fotografiile au fost preluate de pe PiscineIeftine.ro iar editările s-au făcut în Canva.

Articol scris pentru competiția Spring SuperBlog 2021

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns