Ați citit titlul. Acum poate unii dintre voi vă gândiți la prostii. Haideți aveți curaj și recunoașteți! Ei bine nu este deloc așa. Totuși este vorba despre mare. În cele două sensuri pe care le are acest cuvânt în limba română. Primul este acel sens care ne duce cu gândul la vacanță. Păi cine nu iubește să stea întins la soare? Cine nu ar vrea să bălăcească fără griji în valuri? Și acum vine al doilea sens. Pandemia bat-o vina, a cam dat planurile peste cap tuturor. Și de-aici ce să vezi? Vine o dorință mare, de a merge iar pe litoral. Păi normal, dacă până acum ziceai: „Unde îmi fac concediul sau vacanța (depinde după caz) vara asta?” și răspunsul: „la mare” părea unul banal, acum parcă și mai…mare e dorința să te „prăjești” la soare. Păi frate, știi și tu cum e, dacă ceva e mai greu de obținut, sau ți se spune nu e voie, cu atât mai mult vrei acel lucru. Și totuși dacă ți-aș spune eu frumos ceva. Nu mai visa, că soluții sunt să ai ceea ce îți dorești. Pe bune, chiar nu te mint. Nu că aș fi eu vreun fan conspirație și le dau încolo de reguli. Sunt o persoană responsabilă, poate exagerat de responsabilă. Dar până și eu m-am săturat, jur, vreau vacanță în siguranță, nu cred că cer prea mult.
Vacanța la mare în vreme de pandemie
Îmi luasem gândul de a merge într-o vacanță la mare în această vară, din cauza restricțiilor impuse de pandemie. M-am gândit că nu ne putem izola permanent în casă. Dacă ne luăm toate măsurile de protecție, putem merge și la mare. Știu că veți spune că umblă câinii cu Covid în coadă, dar ne facem mai mult rău dacă stăm închiși. Eu personal, am devenit apatică, chiar ieri mă plângeam că de aceea am și uitat să zâmbesc, să fiu un om pozitiv și am devenit un alt eu.
În mod normal, ne petreceam vacanța la mare în țările din apropiere pentru că mergeam și cu cei mici, însă anul trecut am zis pas, doar câteva locații din Nordul Moldovei am vizitat și cam atât. Mi-am spus că toate acestea trebuie să se schimbe și am propus familiei ca anul acesta să mergem la mare. Îmi e dor de nisipul fierbinte, de marea cea neagra, a cărei apă e de fapt are culoarea turcoaz în sezonul estival. Mai mult ca niciodată am nevoie de mișcare, de soare, de aer, de apă, vreau să-mi încarc bateriile!
Ei bine, acum mai trebuie doar să caut oferte pentru litoral 2021. Familia mea s-a uitat cruciș la mine și a început să mormăie:
– Măi fată, crezi că e în regulă să mergem acum cu virusul asta? Mă întreabă tata.
– Măi tată, dacă purtăm corect o mască care ne acoperă complet nasul și gura, și păstram distanță de alte persoane, eu zic ca e bine. La fel de important este să evităm spațiile închise cu o ventilație insuficientă. Să avem la îndemâna un dezinfectant pentru mâini care conține cel puțin 60% alcool și să ne spălăm pe mâini cât mai des. Nu trebuie să uităm nici de vaccin, fără el nu putem pleca.
După lungi lămuriri, părinții mei au fost de acord. De asemenea, am vorbit cu fratele meu pentru ca să plecăm cu toții în vacanță. O comunitate mică formată din părinți, bunici și copii. Așa că apelând la un bun prieten… Google, îl știți și voi, m-am pus pe căutat oferte turistice. Și a funcționat. Ceva mi-a atras atenția. Un site cu oferte pentru litoralul romanesc.
Vacanța la mare este minunată. Pentru mine este, de asemenea este și balsam pentru suflet. Pe lângă munca asidua și stresul zilnic aceasta călătorie va fi o experiență sacră. Proprietățile vizitei pe plajă depășește acel sentiment de liniște care vine odată cu mersul pe nisip, dacă ești desculț. De fapt, există mai multe studii care arată că a fi aproape de mare este benefic pentru sănătatea noastră fizică și mentală.
Eu sunt genul de om care preferă să facă rezervări din timp pentru cazare, mai ales acum când este mult mai ușor sa faci rezervare online. Anul acesta am preferat sa aleg “prietenii mei de la mare” și turoperatorul nr. 1 pe segmentul vacanțelor la Marea Neagră, este vorba despre Litoralulromanesc.ro care a lansat un program Înscrieri Timpurii Flexibil.
Și dacă am ales agenția, acum trebuie să îmi găsesc oferta cea mai avantajoasă. Ținând cont că sunt și copii am optat pentru o asigurare de călătorie, pentru o asigurare Storno COVID-19, mai ales că le-am promis părinților că nu vom păți nimic dacă avem grijă de noi. Vremurile în care trăim ne obligă la o securitate sporită a sănătății noastre.
Nu știu de unde, dar părintii mei au zis că plătesc ei cazarea la un hotel de 4 stele, de regula noi ne cazam într-un hotel de 3 stele. M-a mirat, dar în același timp m-a și bucurat gestul lor, nu știu dacă înțelegeți ceea ce am simțit. La un hotel de 4 stele va fi un confort mai mare, mai ales că la mine e musai să fie balcon și aer condiționat.
De ce prefer litoralul românesc?
Prefer litoralul românesc nu numai pentru că nu putem merge nicăieri altundeva, doar că sunt ceva mai tradiționalistă. Să nu uităm că pe litoralul nostru găsim distracție. Da, în comparație cu alte litoraluri, aici la noi chiar este distracție și voie bună. În plus, există prețuri pentru toate buzunarele și hotelurile sunt deschise tot timpul anului și cel mai important lucru este că ne simțim ca acasă.
Deoarece am fost delegată cu organizarea sejurului pe litoral am făcut deja o listă de lucruri, pentru a economisi timp și a nu uita nimic. Este necesar să mă gândesc la ce putem lua de acasă fără a face cheltuieli extra la destinație. O parte dintre lucrurile pe care nu le putem uita sunt pe această listă:
- Elementele de bază – lucruri esențiale în călătoria noastră și, prin urmare, dacă nu le scriem, ar fi o catastrofă să le uităm.
- Documentele– sunt esențiale, dar trebuie separate de lucrurile din valiză, trebuie puse în bagajul de mână.
- Pregătiri înainte de călătorie – o listă cu monumente, pe care urmează să le vizităm, voi apela amicul știe tot, Google, pentru a căuta cele mai interesante muzee.
- Călătoria cu mașina – putem lua mai multe articole de plajă pentru a profita la maximum de vacanță.
- Vacanța alături de copii – protecția solară ar trebui să aibă un factor mai mare decât pentru adulți, accesorii pentru a se juca în nisip.
Simplu! Chiar ei se descriu ca fiind „prietenii tăi de la mare” de peste 15 ani. Prin programul Înscrieri Timpurii Flexibil am fost sigură de rezervare cu plata unui avans de 20%, iar restul plății îl voi efectua cu cel puțin 60 de zile înainte de începerea sejurului nostru. M-a atras foarte mult gama variată de hoteluri. Am văzut că multitudinea de pachete nu este doar pentru litoralul românesc, ci și pentru Delta Dunării. Chiar mă gândeam să cuceresc și Delta, asta nu știu când.
Vreau să văd marea mea dragă și albastră. Dacă închid ochii aud cum valurile se sparg de țărm. Și pentru copii, aceste noi experiențe în afara rutinei sunt ca un combustibil pentru dezvoltarea creierului lor. Călătoria îi face mai inteligenți, îi provoacă să aibă abilități, le trezește imaginația și curiozitatea, pe lângă stimulii senzoriali care vin atunci când se joacă în nisip.
Surse foto: arhiva personală și Litoralulromanesc.ro, iar editările s-au făcut în Canva.
Articol scris pentru competiția Spring SuperBlog 2021.
[…] O dorință…mare […]