Evadarea de o zi: Vulcanii Noroioși de la Pâclele mici

1

După ce am plecat de la Stațiunea Sărata Monteoru, următoarea noastră ţintă a fost Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mici, deoarece am vrut să vedem cât de „vii” sunt. Cineva mi-a spus ca e perioada când sunt în „dispoziția nervoasă”.

Am ajuns foarte ușor, indicatoarele ne-au dus exact la locul dorit fără a mai folosi GPS-ul. Am intrat, părinții mei au plătit biletul de intrare (eu, fiind o persoană cu dizabilități, nu am plătit). Ce să vezi, vulcanii clocoteau cu forță, iar în fața noastră era un peisaj superb. Mai presus de toate, mi-a plăcut cum se auzeau gazele formându-se undeva interiorul pământului, ecoul de acolo se auzea la suprafață.În ceea ce privește vegetația, aceasta lipsește aproape complet.

Am putut observa că noroiul din vulcan este împins în permanență de gazele naturale spre gura vulcanilor, de acolo de unde se prelinge pe versanții acestora. Au forma unor pârâiașe ce se usucă treptat și modifică în permanență peisajul.

Pot spune că am vizitat loc, sau mai bine zis o zonă interesantă, un loc mai puțin cunoscut, dar a fost ceva greu de descris în cuvinte. Am făcut fotografii,, am filmat chiar o „bolboroseală” și ne-am plimbat pe pământul argilos.

Punctul de atracție este aproximativ în mijlocul rezervației și are forma unui con mare, de aproximativ 2 metri în diametru, foarte activ, care aruncă adesea noroi și formează trasee de lavă după cum puteți vedea în fotografii. Este locul în care cei mai mulți turiști petrec cel mai mult timp. Acolo unde noroiul scurs s-a uscat de curând, pojghițe groase se adaugă stratului depus deja, de culoare gălbui.

Pentru cei interesați, la Pâclele Mici exista un mic loc de agrement, unde se servesc tradiționalii carnați de Pleșcoi.

Recunosc că pentru mine a fost prima oportunitate de a ajunge în această zonă, deși nu este foarte departe.

Dintre Pâclele Mari și Pâclele Mici, am vizitat vulcanii de la Pâclele Mici, sper ca în anul 2021 să vedem și Pâclele Mari, drumul avea ceva probleme…trăim în România doar!

Seara am ajuns acasă obosiți, dar mulțumiți

Istoric Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mici

În partea centrală a Subcarpatilor de Curbură, pe teritoriul comunelor Berca și Scorțoasa, natura a înzestrat dealurile buzoiene cu un fenomen aparte, cunoscut sub numele de Vulcanii Noroioși. Vulcanii noroioşi din județul Buzău ocupă cea mai mare suprafaţă din țară.

Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mici este o arie protejată de interes național, este o rezervație naturală, tip botanic și geologic, aflată pe raza comunei Berca din județul Buzău. Pâclele Mici se află la o altitudine de 341 m și au o suprafață de 16,5 ha. În preajma vulcanilor noroioși, solul este sulfuros și sărăturos, nepropice vegetației obișnuite. Totuși, anumite specii de plante special adaptate, cum ar fi Nitraria schoberi și Obione verrucifera găsesc aici un mediu de viață propice.

Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mici sunt ceva mai reduși ca înălțime și număr decât Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mari, excepție făcând partea centrală a platoului, unde se află un con proeminent, înalt, care are în partea superioară două cratere active de mari dimensiuni.

Dacă doriți să faceți o vizită virtuală, o puteți face accesând link-ul de mai jos.

Orice upload al acestor fotografii este interzis fără citarea sursei.
Puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol, condiția este să precizați și inserați vizibil link-ul articolului

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns