Evadarea de o zi: Din nou la Stațiunea Durău

1

După ce am plecat de la Stațiunea Borsec, am poposit nițel la Stațiunea Durău. Știți voi stațiunea care este chiar lângă Ceahlău, punct de plecare pentru trasee ​​montane și multe altele. Sincer prea multe nu dezvălui, dacă doriți să aflați cum e la Durău, evadați de-acasă, doar e caniculă, iar o escapadă la munte este binevenită. Despre istoria stațiunii montane am scris deja aici.

Nu, nu a fost o zi de drumeții, deși stațiunea este frumoasă, iar Munții Ceahlău par să o protejeze. Mai întâi am vizitat Mănăstirea Durău, situată în centrul stațiunii, construită în stilul tradițional moldovenesc, este un loc care merită cu adevărat vizitat. Am admirat discret picturile frumoase ale lui Tonitza din interiorul bisericii, însă nu am zăbovit prea mult să nu deranjăm călugărițele.

De la mănăstire am decis să facem o scurtă plimbare prin Stațiunea Durău, amintindu-ne de locurile vizitate anul trecut, încercând să descoperim altele noi. Fiind după-amiază nu era deloc aglomerat. Nu am făcut prea multe fotografii, am făcut anul trecut foarte multe, chiar am și filmat.

Aici am găsit același aer tare și curat, care parcă îți cerea să stai mai multe zile. Peisajul de acolo zicea DA, buzunarul zicea NU, așadar nu prea puteam împăca și capra și varza.

Anul trecut când am ajuns, Durău mi s-a părut o stațiune mică, dar frumoasă. Luând-o la pas nu mi s-a mai părut așa de mică atunci când am văzut-o de sus din Ceahlău. Știți voi vorba aceea, esențele tari se țin în sticluțe mici. Aici am găsit oameni de toate vârstele, ceea ce făcea stațiunea să fie animată.

Pentru împătimiții drumețiilor există foarte multe trasee atrăgătoare, cu grade de dificultate diferite. Pentru cazare există posibilități pentru toate gusturile și buzunarele, iar pentru amatorii de camping există și locuri de campare.

La 2 zile după ce am vizitat Stațiunea Durău am văzut la știri că au fost viituri care au afectat stațiunea, acum sincer nu știu în ce măsură.

Orice încărcare a acestor fotografii este interzisă fără citarea sursei.
Puteți prelua maximum 500 de caractere din acest articol, condiția este să specificați și să inserați vizibil linkul articolului

1 COMMENT

Lasă un răspuns