Descoperă Vulcanii Noroioși – O Experiență Unică!

0

Îmbrățișând zorile, ne îndreptăm către Vulcanii Noroioși din Berca, județul Buzău, cu dorința de a ne îmbogăți sufletele prin noi descoperiri. Invitația a fost făcută de un unchi, care a fost însoțitorul nostru de călătorie la multe dintre escapadele noastre din 2022. Spre surprinderea mea, invitația a fost lansată și fiicei și soțului acesteia. Mi-am zis că este ocazia perfectă de a ne reîntâlni cu ei.

La jumătatea drumului ne-am întâlnit cu ei. Ne-am oprit să schimbăm câteva cuvinte și să ne întrebăm cum ne mai merge. Ne-am bucurat să ne vedem, să ne auzim poveștile și să ne spunem cât de mult ne-am lipsit. Vă spun un mic secret….pe jumătate. Am râs cu lacrimi când am văzut ce număr de înmatriculare are verișoara. Nu vi-l spun, vă mărturisesc doar că este foarte haios.

Prima dată când am fost la Vulcanii Noroioși a fost în 2020. Am fost plăcut surprinsă să văd că locul este așa de frumos și interesant. M-am bucurat de peisajele spectaculoase și de activitatea, sau mai bine zis, agitația vulcanilor, care aruncau noroiul la suprafață.

Vulcanii Noroioși

Explorând misterul Vulcanilor Noroioși

Vulcanii Noroioși sunt considerați a fi cei mai activi vulcani din Europa de Est. Aceștia reprezintă și un important obiectiv turistic, fiind recunoscuți pentru peisajele spectaculoase. Sunt o priveliște spectaculoasă, unică în lume. Acestea se află în apropierea orașului Berca, la poalele munților Buzău. Pe lângă aspectul lor interesant, aceștia sunt un adevărat vârf de atracție turistică.

În partea centrală a Subcarpatilor de Curbură, pe teritoriul comunelor Berca și Scorțoasa, natura a înzestrat dealurile buzoiene cu un fenomen aparte, cunoscut sub numele de Vulcanii Noroioși. Vulcanii Noroioși din județul Buzău ocupă cea mai mare suprafață din țară.

Formațiunile pe care le regăsim acum în zona Buzăului sunt prezente de mii de ani, însă atenția s-a concentrat pe ele în 1867, atunci când un francez căuta petrol în zonă. Începând cu anul 1924, Vulcanii Noroioși sunt rezervație naturală și reprezintă un obiectiv atractiv în circuitul turistic european.

Vulcanii Noroioși

Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mari

Odată ajunși la Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mari abia așteptam să descoperim misterul gazelor ce aruncă noroiul la suprafață și să ne bucurăm de spectacolul oferit de această minune a naturii. A fost o experiență pe care nu o vom uita niciodată. Solul este sulfuros, sărăturos și nu tocmai prietenos cu vegetația obișnuită.

Aria naturală se află în partea centrală a județului Buzău (la o altitudine de 322 m.), pe teritoriul administrativ al comunei Scorțoasa, în apropierea drumurilor județene DJ102F (care leagă satul Policiori de Pâclele) și DJ220A. La intrare la Pâclele Mari, am întâlnit indicatoare cu informații utile despre cum se formează și cum se deosebesc de restul vulcanilor.

Știți deja că am o dizabilitate așa că am rugat-o pe verișoara mea să filmeze și fotografieze acolo unde nu reușeam eu. Peisajul era de neratat și fotografiile, și filmările au ieșit senzaționale. A fost o mare binecuvântare și îi voi fi veșnic recunoscătoare pentru asta.

  • Pâclele Mari
  • Pâclele Mari

Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mici

Vulcanii Noroioși Pâclele Mici este o arie protejată din România și se află pe raza comunei Berca din județul Buzău. Aici accesul cu autoturismul se poate face până la baza dealului pe vârful căruia se află platoul cu vulcanii. Există o parcare special amenajată, un restaurant și câteva pensiuni, unde turiștii se pot bucura de liniștea și frumusețea naturii. După ce am coborât din mașină a trebuit să o luăm pe o alee pietruită până în vârful dealului, numită ”Aleea Vulcanilor”.

Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mici este o arie protejată de interes național, este o rezervație naturală, tip botanic și geologic. Pâclele Mici se află la o altitudine de 341 m și au o suprafață de 16,5 ha. În preajma vulcanilor noroioși, solul este sulfuros și sărăturos, nepropice vegetației obișnuite.

Aici vulcanii sunt ceva mai reduși ca înălțime și număr decât cei de la Pâclele Mari, excepție făcând partea centrală a platoului, unde se află un con proeminent, înalt, care are în partea superioară două cratere active de mari dimensiuni.

  • Pâclele Mici
  • Pâclele Mici

Fierbătorile de la Berca

Să explorezi frumusețile naturii nu merge cu stomacul gol, nu? Așa că ne-am oprit undeva la o terasă să servim ceva și să ne bucurăm de peisajele minunate care ne înconjurau. Am avut parte de o masă delicioasă, am savurat fiecare moment petrecut acolo și am plecat spre următoarea locație de explorat.

La aproximativ doi kilometri deasupra localității Berca se afla Fierbătorile de la Barca și cel de-al patrulea și ultim areal vulcanic noroios din subcarpații de curbură. Locul este unul izolat, undeva în pădure. Drumul este pietruit și traversează pădurea, ceea ce face ca drumul să fie ușor anevoios.

Aici am dat peste un adevărat labirint format printre pâlcuri de copaci și șanțurile adânci ale vulcanilor stinși. Totuși, am găsit și vulcani activi, cu noroi, care clocoteau, unii vulcani deși la sol erau mai activi decât la Pâcle. În ceea ce privește vegetația, aceasta lipsește aproape cu desăvârșire, la fel ca la celelalte două arealuri vizitate.

Ne-ar fi plăcut să ajungem și la Focul Viu din zonă, dar nu poți ajunge decât cu o mașină de teren și nu aveam una la dispoziție. Cu toate astea nu a știrbit cu nimic din ziua superbă pe care am petrecut-o în zonă. Chiar am reușit să facem câteva poze frumoase și am rămas cu amintiri de neuitat.

Am putut să ne bucurăm de peisajele minunate și de aerul proaspăt. Am făcut câteva trasee scurte prin zonă și am făcut și câteva popasuri pe la locurile interesante. Ne-am bucurat că ultima călătorie din 2022 a fost una reușită. Sper că vom avea parte de mai multe călătorii pline de aventură și de bucurie și în 2023.

Vulcanii Noroioși, o experiență unică pe care nu o vei uita! Vizionează clipul de mai jos și urmărește aventurile noastre prin acest peisaj misterios și unic! Acest loc minunat așteaptă sa fie explorat chiar și virtual.

Orice upload al acestor fotografii este interzis fără citarea sursei.
Puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol, condiția este să precizați şi inseraţi vizibil link-ul articolului.

Lasă un răspuns