Jurnal de blog explorator pe locul 9 la SuperBlog

0
SuperBlog

Acum o luna s-a terminat competiția SuperBlog 2023, cu ediție cu numărul 27. Eu, după cum știți am descoperit această competiție abia mai târziu, în 2018. Am avut șansa de a cunoaște o comunitate de oameni pasionați de blogging, de scris și de provocări.

În acest an, competiția a fost încărcată de provocări interesante și teme diverse. Am avut de scris despre tehnologie, gastronomie și multe altele. Fiecare temă dată mă provoca să caut mereu subiecte noi și interesante. Am învățat multe lucruri noi și mi-am dezvoltat abilitățile de scriere de conținut și promovare.

SuperBlog m-a obligat să ridic ștacheta pentru a termina în top 10 și am reușit. Acest lucru mă motivează să continui să îmi dezvolt abilitățile și să apreciez încă și mai mult puterea de conținut pe care o are blogul. În plus, competiția m-a determinat să mă ridic la provocarea de a scrie constant și de a mă reinventa.

M-am ambiționat și am terminat pe locul 9

De mai bine de doi ani, încerc să urc în clasament, cel puțin în top 10. Nu este deloc ușor, mai ales când majoritatea bloggerilor au multă experiență la care încă lucrez. Am învățat multe în acești ani și am făcut tot posibilul să îmi dezvolt abilitățile de scriere, creativitatea și cunoștințele în diverse domenii.

Una din cele mai importante lecții pe care le-am învățat în acest timp a fost că un conținut de calitate este cheia succesului. Nu este suficient să scrii doar pentru a umple spațiul, ci este necesar să oferi informații relevante și interesante cititorilor. Acest lucru m-a ajutat, cred eu, să termin pe locul 9.

Voi continua să lupt pentru a-mi îndeplini visul de a urca și mai mult în clasamentul SuperBlog. Îmi voi continua munca asiduă, voi învăța și voi crește în continuare pentru a deveni un blogger mai bun și a atinge obiectivele pe care mi le-am propus. Sunt conștientă că vor veni noi provocări care mă vor ajuta să mă diferențiez de ceilalți.

locul 9

Jurați care pun bloggerii pe fugă

În această competiție am întâlnit oameni minunați printre bloggeri și jurați, dar nu pot spune același lucru despre unii dintre jurați. Ei par să trăiască pe o planetă diferită, în care nu înțeleg valoarea și frumusețea cuvântului scris și a creativității.

Aceștia, în loc să încurajeze și să susțină bloggerii din competiție, vor doar să impună reguli stricte, neclare și să judece strict pe baza standardelor lor rigide numai de ei știute. De ce să excludem oameni talentați doar pentru că nu se potrivește cu ceea ce consideră anumiți jurați a fi „bun” în SuperBlog?

Ei nu știu ce înseamnă blogging și efortul pe care un blogger îl depune. Este important să ne amintim că bloggingul este o formă de artă, iar fiecare persoană are propriul stil și viziune. Nu vii tu, cel care nu știe ce înseamnă acest lucru și arunci cu note de parcă ai semăna pământul!

Atât am avut de spus. Știu că sunt dură, dar nu voi poza niciodată în personajul perfect doar pentru a fi pe plac cuiva.

Orice upload al acestor fotografii este interzis fără citarea sursei.
Puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol, condiția este să precizați și inserați vizibil link-ul articolului.

Lasă un răspuns