Sunt un om care și-a recunoscut dizabilitatea, dar pe lângă asta, am și strabism, ah, dar port și aparate auditive. Ce pot să fac, să mă plâng? Nu. Știu că viața nu e întotdeauna ușoară, dar am învățat să o accept așa cum e.
Așa sunt eu. Și nu, nu cer milă – doar puțină înțelegere. Acum, haideți să vorbim despre ceva cu adevărat important.
Am fost la deschiderea cabinetului de de protezare auditivă Audesa-Aparate Auditive. Nu a fost doar un simplu eveniment, ci o experiență care mi-a amintit cât de mult contează să ai acces la specialiști care te ascultă cu adevărat… la propriu și la figurat.
Recunosc, am intrat cu puțină timiditate și multă curiozitate. Am vrut să descopăr ce era special la acest loc. Din primul moment în care am intrat, nu am văzut doar aparate sau echipamente. Am văzut omul care este alături de cei care au nevoie să audă din nou sunetele. Am văzut empatie.

Audesa – locul unde te reconectezi cu auzul
Curiozitatea m-a împins să aflu mai multe despre cum se testează auzul, așa că am pus multe întrebări unde am primit răspunsuri, toate pe înțelesul meu. Atât de multe încât, sincer, cred că i-am testat răbdarea. Spoiler: a trecut testul cu brio.
Am descoperit că pentru a testa auzul trebuie să faci o audiometrie – un test simplu, rapid și nedureros care te ajută să afli cât de bine auzi.
Cum funcționează?
Simplu. Totul se întâmplă într-o cameră fonică specială, izolată de zgomotul exterior, astfel încât rezultatele să fie cât mai precise. Primești o pereche de căști, iar un dispozitiv numit audiometru începe să emită sunete la diferite frecvențe și intensități, unele dintre ele din ce în ce mai discrete.
Ce faci? Rămâi calm. Nu te stresa. Nu doare nimic. De fiecare dată când auzi un sunet, apeși un buton. Apoi, audiometrul înregistrează răspunsurile tale și, pe baza lor, se generează audiograma. Așa afli cât de bine auzi.

Mie mi se pare fascinant cât de simplu poate fi, de fapt, un pas atât de important pentru sănătatea ta. Nu am plecat de acolo doar cu simple informații. Am plecat cu o confirmare că există locuri unde nu ești privit diferit, ci ești înțeles.
Tu când ți-ai testat ultima oară auzul?
Orice încărcare a acestor fotografii este interzisă fără citarea sursei.
Puteți prelua maximum 500 de caractere din acest articol, condiția este să specificați și să inserați vizibil linkul articolului
Descoperă mai multe la Magia cuvintelor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.











