Izolarea: pedeapsa dublă pentru persoanele cu dizabilități

0
377

Tendința persoanelor cu dizabilități au dificultăți în exprimarea sentimentelor și emoțiilor, apatie și evitarea contactului social.

Astăzi mă simt obligată să deschid acest subiect sensibil. Am avut ocazia să întâlnesc alte persoane cu dizabilități, cu probleme mai mult sau mai puțin grave decât ce am eu. Sunt adesea întrebată de acești oameni: de ce fac figurine din ipsos, de ce fac x lucruri, că doar am un handicap și nu trebuie să trăiesc ca un om normal.

Acum mă întreb: Ce diferență există între mine și acel om numit normal?
Da, există o diferență între mine și el: poate să-și folosească brațele și picioarele în mod normal, dar gândesc ca și el respir același aer ca și el, vreau să trăiesc aceeași viață ca și el.

Nu mă voi ascunde niciodată, nu îmi voi plânge de mila și nu mă voi lamenta niciodată că am un handicap. Am învățat că nu trebuie să fiu așa, am învățat că trebuie să-i învăț și pe alții să se aprecieze, să se iubească, să se respecte.

Dragilor, cei care aveți o dizabilitate, vreți să schimbați ceva în această societate?
Primul pas, sa începeți de la voi înșivă, apoi să aveți pretenții de la ceilalții. Doar așa ii putem educa pe cei „normali”.

Pentru oamenii numiți normali: nu m-am considerat, nu mă consider inferior față de tine, nu-ți place să mă vezi, întoarceți fața de la mine.

Eu atât am avut de spus. Dacă am supărat pe cineva îmi pare rău.

Lasă un răspuns