Interviu de 10 cu bloggerița Anca-Elena Moraru

2

Astăzi avem interviu cu bloggerița Anca-Elena Moraru, mamă și blogger, care ne spune cum a apărut blogul ei, Ella’s Fairytale  în care veți găsi sfaturi practice și interesante. Pe Anca-Elena o puteți descoperi mai în detaliu prin intermediul următorului interviu

Spune-ne ceva despre tine

În mediul online sunt cunoscută ca Ella, dar numele meu complet este Anca-Elena Moraru. Am 32 de ani, sunt o balanță veritabilă, mereu în căutarea echilibrului. Sunt mama unui băiețel de 8 ani, lucrez în învățământ, iar în timpul liber scriu pe blogul meu: Ella’s Fairytale. Îmi place să călătoresc, sunt pasionată de fotografie și chiar mi-ar plăcea să fac un curs în acest domeniu, îmi place să citesc, urăsc să mă trezesc dimineața, dacă ar fi după mine aș începe munca undeva pe la 10:00. Îmi place să lenevesc dimineața, să îmi beau cafeaua cu soțul meu și să vorbim câte în lună și în stele. Îmi place să scriu, sper să public o carte într-o bună zi, căci mă bate gândul să devin scriitoare cu acte în regulă. Sunt mai degrabă realistă, decât pesimistă, urăsc aglomerația, nu îmi plac oamenii lăudăroși.

Când ai început să scrii?

Scriu de când am descoperit frumusețea scrisului, cam prin generală atunci când am început să îmi aștern gândurile pe hârtie, sub diverse forme: compoziții libere, poezii, povestiri. În mediul online, am început prin 2010 când am descoperit conceptul de blog online.

Cum a venit ideea?

La început, blogul a fost strict conceput ca un jurnal al gândurilor și trăirilor mele, un fel de jurnal online, ulterior am descoperit că există concursuri pentru bloggeri și diferite programe destinate bloggerilor, așa că am hotărât că pot îmbina utilul cu plăcutul și așa a apărut Ella’s Fairytale, locul în care mă simt acasă și sunt liberă să scriu despre orice îmi trece în cap. Chiar dacă m-am axat pe beauty și fashion, încerc să vin cu subiecte diverse, inclusiv cele de dezvoltare personală, motivaționale.

Care este cea mai bună postare și de ce?

Sincer, nu prea urmăresc vizualizările și statisticile, însă am remarcat că oamenii doresc să citească și altceva decât beauty și fashion, și primesc un feed-back bun atunci când scriu articole de suflet. Ca acesta de exemplu. Redescoperă-te pe tine!

Ce te motivează să continui cu blogul?

Pasiunea și plăcerea de a scrie sunt două motive care mă fac să nu renunț, deși sunt momente în care simt nevoia unei pauze sau chiar să pun punct.

Cine te inspiră?

Personal, nu am un punct de reper în plan bloggosferic, mă inspiră întâmplările de zi cu zi, diferite evenimente din viața mea, oamenii care mă citesc și îmi lasă un feed-back.

Crezi că se poate trăi dintr-un blog?

Sunt persoane care trăiesc dintr-un blog, însă eu nu am descoperit acest secret, deși recunosc că m-ar încânta să fac acest lucru full-time. Încă lucrez la acest lucru 🙂

Cum reușești să îmbini munca de blogger cu viața personală?

Am un program destul de ok la locul de muncă, dar de când cu școala băiețelului meu, sunt mai mereu în criză de timp. Încerc însă să fie un echilibru între munca de blogger și cea de familie, dar sunt momente în care lipsesc din mediul online, pentru că apar perioade când munca de mămică și angajată mă suprasolicită și nu mai am energia sau timpul necesar să scriu zilnic pe blog.

Ce sfaturi i-ai da unui blogger începător?

Să aibă încredere în forțele proprii, să scrie mult și să își găsească un stil propriu, e important să știi pe ce nișă vrei să scrii. Desigur, e nevoie de multă muncă și determinare, pentru a ajunge unde ți-ai propus, elemente care te însoțesc permanent în viața de blogger.

Care este cea mai mare satisfacție pe care ți-a adus-o blogul?

Am avut câteva satisfacții materiale, însă nu exagerate, însă cea mai mare satisfacție e să vezi că oamenii îți citesc blogul și după vreo 8 ani de blogging.

O întrebare mai intimă. Cum reușești să fii mereu frumoasă?

Nu, mă consider o femeie ruptă din soare, cred că orice femeie e frumoasă în felul ei, trebuie doar să valorifici această frumusețe. Nu există o rețetă a frumuseții, cred mai mult că adevărata frumusețe vine din suflet.

Mulțumesc Anca-Elena pentru timpul acordat.

Pe Anca-Elena o mai puteți găsi și pe instagram: ella_fairytale

 

2 COMENTARII

  1. Iti multumesc mult pentru interviu. E primul meu interviu, deci ma simt mai mult decat onorata.