Călătoria cea mai ghinionistă din lume, cele mai frumoase amintiri

1

În aproape orice călătorie întotdeauna apar întârzieri care ne forțează să redirecționăm ruta planificată. Tindem să ne plângem și să credem că avem ghinion și că ceva se întâmplă întotdeauna ceva rău cu noi. Dar când călătoria cu ghinion se transformă în amintiri frumoase, aproape că mereu dorim ca istoria să se repete.

Cu câțiva ani în urmă, eu și 3 prieteni (eram doi băieți și două fete), am călătorit pe Transalpina, cel mai înalt drum din România. Unul dintre prietenii mei avea un Wolkswagen Golf, recent cumpărat, care nu consuma prea mult combustibil, deci pentru noi a fost mașina perfectă de drum.

Ne-am împărțit lista de cumpărături pentru a afla cine cumpără mâncare și băutură, astfel încât să nu uităm ceva pentru excursia noastră de doar două zile. Planificăm, de asemenea, ora de plecare și locul unde are loc plecarea. Ne-am trezit că avem mai multe bagaje decât au loc în mașină. Ce facem? O prietenă ne-a spus că fratele ei are o cutie portbagaj și asta ne-a salvat.

Ziua cea mare a sosit, am plecat din Focșani la ora 2:00 dimineața spre cel mai fascinant drum. În Govora am făcut primul popas și câteva fotografii. În drumul nostru am văzut multe locuri care mai de care interesante.

Am făcut un picnic aproape de Lacul Oașa și am plimbat pe lângă lac, fascinați de peisaj, de păsări, de tot. Deja ne făceam planuri pentru următoarea destinație, spre noua „cucerire”.

Transalpina

Când credeam că totul merge bine, mașina a rămas fără frâne, imediat cum am părăsit lacul. Doamne! Pe acest drum periculos, cu serpentine, cu zone abrupte și cu frâne care nu funcționau bine, este sinonim cu moartea. Nu am spus niciodată atât de multe rugăciuni ca atunci. Am găsit în sfârșit o casă a unor oameni bătrâni drăguți. Le explicăm ce sa întâmplat cu noi. Bătrâna și-a făcut cruci când a aflat, pentru că știa foarte bine cum sunt drumurile de acolo. Ne-a invitat la casa lor, iar soțul ei la chemat pe nepotul său mecanic și a venit cu o platformă pentru a duce mașina la atelierul său mecanic. Prietenul meu, cel cu mașina a mers cu nepotul bătrânului la service.

Bătrâna ne-a servit o mâncare delicioasă, ne-a povestit despre tinerețea ei cum și-a cunoscut soțul. A venit noaptea și am dormit în camere foarte mici, dar foarte curate.

Dimineața băieții au mers să ia mașina de service. Nepotul bunicilor „adoptivi” a venit, de asemenea, cu ei. El ne-a spus că fost foarte aproape de moarte și salvarea noastră a fost ca ne-am oprit la timp. Frânele au murit. El a montat pe mașina un scut motor metalic care este util pentru a proteja motorul, radiatorul și multe altele.

Ne-am luat la revedere la bunici și ne-am continuat călătoria. Am făcut un popas la „Campionatul Național de Viteză în Coastă”, în Rânca. Unul dintre prieteni, șoferul era pasionat de acest sport, „drift”. El ne-a spus că anual driftul este practicat între localitățile Novaci și Rânca. Acolo la Rânca am avut ocazia să fac niște fotografii incredibile.

Apoi ne-am întors acasă, obosiți, fericiți și emoționați. Le-am arătat familiei mele fotografiile pe care le-am făcut. Mi-au spus că nu m-au văzut niciodată atât de fericită și că, călătoria m-a schimbat. De asemenea, le-am povestit despre ghinionul sau mai bine zis peripețiile pe care le-am întâmpinat în prima zi, i-am văzut puțin îngrijorați, dar pentru că m-au văzut sănătoasă le-a rapid frica.

Deci, călătoria noastră de două zile a fost transformată în: o zi de teamă și o zi de miracol. Așa că am simțit călătoria care m-a marcat.

Acest articol este inspirat din viata personală și pe alocuri este o ficțiune. Fotografiile de pe Transalpina sunt din arhiva personală. Articol scris exclusiv pentru Spring Superblog 2019

Lasă un răspuns