Cel mai bun concert la care am fost vreodată – Carla’s Dreams

1

Câteva rânduri despre cel mai bun concert la care am fost în viața mea. Niciodată nu m-am priceput să recapitulez concertele. De fapt, de cele mai multe ori simt că nu sunt pricepută să revizuiesc ceva. Dar, de asemenea, rar mă confrunt cu nevoia de a scrie despre o experiență și amintiri. Așa că stângaci voi încerca să vă povestesc despre concertul de aseară care a fost unul de vis.

Despre ce concert este vorba?
Să vă spun să nu vă spun? Ei bine, vă spun. Este vorba despre Carla’s Dreams, un proiect muzical originar din Republica Moldova, cu mare succes în țara de origine și la noi, în România. Sunt cunoscuți sau mai bine spus, necunoscuți datorită anonimatul lor. Melodii precum P.O.H.U.I, Te rog, Acele, Sub pielea mea, Până la sânge , Luna și multe altele, au fost printre numeroasele melodii care au spart topurile. Despre ei am scris și cu alte ocazii.

Revenind la concert
Trupa trebuia să cânte la 21:30 în cadrul Festivalului international al viei si vinului „Bachus” așa că am ieșit din casă pe la 19:00 pentru a găsi un loc în fața scenei, sau aproape în fața scenei, deoarece concertul a fost în aer liber și știam că sunt foarte așteptați. Anul trecut, niște tineri au făcut o petiție pentru ca artiștii să cânte la festivalurile orașului, așa că mă așteptam să fie mulți oameni. Am găsit un loc aproape în fața scenei și nu trebuia decât să aștept. Așteptarea a devenit insuportabilă, deschideam telefonul la fiecare 5 minute pentru a vedea ora și pentru a discuta cu prietenii.

La ora 21:45 în sfârșit, așteptarea s-a încheiat și s-a făcut o conexiune între noi care așteptam concertul și Carla’s Dreams. Când ei au început să cânte prima melodie „Zarplata”, a fost o mare explozie de emoții, amestecate cu fericire și bucurie, încât frigul nu își mai făcea simțit prezența. Am simțit fiecare vers al cântecelor și toți cei care am fost acolo cântam cu ei la unison.

Am reușit să filmez câteva melodii și am făcut câteva fotografii. De ce nu am filmat întregul concert? Pentru că am vrut să mă bucur de fiecare moment. Am văzut zeci de concerte prin intermediul unui ecran și nu voiam să ratez șansa de a vedea concertul în realitate. În timpul concertului a fost și o situație comică. O adolescentă de 15-16 ani s-a adresat referitor la solistul Carla’s Dreams cu „mânca-l-ar mama”, prietenii ei și alții din jurul nostru au început să râdă, nu de ea, ci de naivitatea ei.

Carla's Dreams

Când au cântat ultima melodie, „Hobson’s choice”, mii de luminițe străluceau pe cer cu ajutorul telefoanelor mobile, iar inimile noastre se simțeau puțin triste deoarece concertul se încheia. Mulți au dorit ca cei de la Carla’s Dreams să revină pe scenă, să cânte mai mult, dar visele rămân vise.

Nu cred că aș putea exprima cum a fost concertul Carla’s Dreams. O experiență unică, la un nivel superior. Pentru lucruri de genul acesta merită să trăiești.

Orice încărcare a acestor fotografii este interzisă fără citarea sursei. Puteți prelua maximum 500 de caractere din acest articol, condiția este să specificați și să inserați vizibil linkul articolului.

1 COMENTARIU

  1. […] fredonat melodiile, i-am urmărit activitatea, i-am apreciat videoclipurile, am fost chiar și la concerte, numai ca să-l văd. Era clar că trebuia să-l cunosc nu? Pentru toată lumea, întâlnirea cu […]

Lasă un răspuns