Cumpărături smart cu CashClub

1
CashClub
Sursa foto: CashClub, Edit: Canva

Mai este lună și un pic până la Crăciun, dar goana după cadouri ar fi început mai devreme dacă nu aș fi trecut printr-o criză financiară. Ador să ofer cadouri personalizate celor pe care îi iubesc. De regulă sunt precaută, nu-mi place aglomerația din mall-uri care se creează în luna decembrie. Pentru mine, tradiția de a cumpăra darul perfect începe încă din noiembrie și le păstrez pentru atunci când va veni momentul. Întotdeauna mi-a plăcut să fiu Moș Crăciun cu toate că sunt… femeie.

Sunt genul de om care nu cheltuiește bani pe nimicuri, mai mereu caut ofertele care să mă ajute să chibzuiesc banii cu cap. Am carduri peste tot: la farmacii, librării, la companii, machiaje, haine, pantofi, oriunde! Acesta este adevărul! Unde e reducere, acolo sunt și eu!

Mi-am luat inima în dinți și i-am povestit unui prieten despre criza financiară care mă făcea să devin frustrată. L-am întrebat dacă știe vreun site sau platformă cu reduceri pentru efectuarea de cumpărături în limita banilor disponibili. Aveam eu ceva cunoștințe despre această metodă, dar nu știam cum aș putea economisi. Părea foarte surprins că, deși sunt tânără, nu am auzit de #smartshopping prin aplicatii de cashback gratuite.

#smartshopping
Sursa foto: CashClub, Edit: Canva

Primești bani înapoi dacă alegi să faci cumpărături online

El mi-a explicat că acest concept, cashback poate fi tradus prin „bani înapoi”. Acesta constă dintr-un sistem prin care o persoană care face cumpărături într-un supermarket poate plăti achiziția cu un card de debit. Reprezintă o economie excelentă, în special pentru persoanele care fac cumpărături online foarte des. Ce vrei să spui!? Ca și cum te duci la magazin, cumperi și primești banii înapoi!? Adică ei nu profită de oamenii care nu sunt extrem de bogați și, le dau acestora bani înapoi!? Wow da! Cam așa, doar online.

Prietenul meu știe că din cauza unui handicap, am învățat să fac economii, să nu cheltuiesc banii și să fiu cât mai chibzuită. De asemenea, mi-ar fi plăcut să cumpăr mai multe lucruri, dar banii sunt împărțiți întotdeauna în: cheltuieli de întreținere, hrană, medicamente și dacă mai rămâne și ceva din bani să cumpăr ceva pentru mine sau pentru cei dragi. P.S. El nu știe despre planul meu, cel cu Moș Crăciun, te rog să nu-i spui.

În sinea mea, mă rugam lui Dumnezeu să mă ajute să reușesc să duc această nebunie până la capăt. Încercam pe cât posibil să-mi ascund emoțiile față de amicul cu pricina. Nu voiam să observe ce idei trăznite îmi treceau prin minte, așa că încercam să fiu cât se poate de serioasă, ba chiar supărată.

cashclub
Sursa foto: CashClub, Edit: Canva

Cu CashClub shoppingul e din nou plăcere

L-am întrebat pe prietenul meu ce platformă îmi recomandă și mi-a sugerat CashClub, eu am crezut că el a greșit și că în loc să spună cashback a spus altfel. El m-a corectat și mi-a explicat că așa se numește platforma și că nu este doar o platformă de cashback. Este o platformă care se bazează pe marketing afiliat care ajută utilizatorii să-și crească economiile. Și este un dublu avantaj, pe de o parte, rambursează o parte din achiziții și, pe de altă parte, achiziția va costa mai puțin. Astfel, între 1 și 30% din prețul produselor și serviciilor, revine cumpărătorului!

Cum poți face asta!? Simplu. Îți creezi un cont gratuit pe cashclub.ro și începi să primești cashback la fiecare achiziție online. Apoi, ai multe alte funcționalități care să îți garanteze că plătești cel mai bun preț. Atenție însă, nu confunda CashClub cu sistemele de recompensare ale unor cărți de credit care rambursează un procent mic din achizițiile pe care le faci.

Zilnic beneficiezi de oferte tentante, de la cele peste 800 de magazine online: Epantofi, Decathlon, Noriel, Answear, Vivre, Flanco, FashionDays, Aliexpress, Orange, Cărturești, Libris, Hervis, Top-Shop, Nichiduta, Avon, DrMax, SensiBlu, Petmart, Farmec, și câte și mai câte! Ai vreun magazin preferat care nu se găsește pe listă? Trimiți celor de la CashClub un e-mail cu numele magazinului iar ei vor face tot posibilul să-l adauge.

platformă de cashback
Sursa foto: CashClub, Edit: Canva

Cum se folosește CashClub?

Dacă folosești un desktop sau laptop, trebuie descarci extensia de browser pentru Chrome. Extensia va deveni aliatul tău, îți va reaminti că poți primi cashback de fiecare dată când vrei să cumperi ceva de la unul dintre magazinele partenere.

Poți folosi și telefonul mobil pentru a face cumpărături online, știi, nu? Poți instala aplicația CashClub, disponibilă pe iOS și Android în funcție de ce sistem de operare are telefonul tău mobil.

În plus, există și un program de referal, vei primi un link personalizat pe care îl vei trimite prietenilor tăi. Poți câștiga 30 lei pentru fiecare cont activat (adică vei primi 30 lei în contul tău atunci când prietenul invitat plasează o comandă validă, primește la rândul lui 30 de lei).

Pe lângă programul de referal exista și un link de afiliere. În momentul când accesezi magazinul dorit se va deschide o fereastră și vei primi un cod pe care îl vei trimite prietenilor tăi. Dacă ei vor cumpăra folosind link-ul tu vei primi comision pentru fiecare achiziție.

aplicația CashClub
Sursa foto: CashClub, Edit: Canva

Bonusurile obținute prin cumpărături trec prin 3 etape diferite:

  • înregistrat – când este plasată comanda;
  • aprobat – după perioada de returnare (aproximativ 30 de zile);
  • plătibil – după 15 zile când magazinul efectuează către CashClub, vei putea vedea comisionul ca fiind accesibil pentru retragere;

Când ajungi la pragul minim de 50 de lei, vei observa că apare butonul „Solicitare plată”, după ce ai apăsat va trebui să îți introduci contul, numele și numărul de telefon. Banii vor fi transferați în contul personal. Îi poți lăsa oricât în cont și faci retragere când dorești.

Important! Fiecare promoție se cumulează cu bonusul primit pentru achizițiile realizate. În plus, pe CashClub pune la dispoziție și un comparator de prețuri pentru a lua decizia corectă.

O veste bună! Începând din luna octombrie, CashClub a coborât pragul minim la care pot fi făcute retrageri din cont de la 50 lei la 30 de lei. Pentru mine ca nou user este o veste mai mult decât bună. Cu siguranță vei profita de această oportunitate.

Black Friday se apropie și am deja lista de cumpărături pe care vreau să o fac. Voi folosi cu încredere platforma CashClub, fără prea mare efort, cu ajutorul telefonului mobil sau al calculatorului. Prin intermediul platformei tranzacțiile se desfășoară ca și până acum, prin sistemele de plată securizate ale magazinelor asociate, prin urmare, nu voi efectua nicio tranzacție financiară pe platforma CashClub.

Dacă ai știi de cât de fericită sunt că-mi pot pune în aplicare planul. Voi fi și în acest an Moș Crăciun sau Moșița Crăciun, cum îmi zice cumnata-mea. Am scăpat de criza banilor pentru cadouri și de strâns luni de zile bani la saltea, așa cum face un român sadea!

Tu ce metodă de cashback folosești?

Articol scris pentru a paisprezecea probă de la Superblog 2022, probă sponsorizată de CashClub