Today Advertising – cadouri care inspiră

1
Today Advertising
Sursa foto: Today Advertising, Editare: Canva

E luni, e Decembrie, afară ninge, șeful întârzie, iar noi, fetele, stăm de vorbă la o cafea. Lucrez într-o multinațională, într-un birou plin de femei. Șeful ne numește „ciorchine” deoarece atunci când vine vorba de bârfă suntem ca boabele unui strugure. Văzând că șeful nu a ajuns, am început să-l bârfim pe bietul om, fără să ne dăm seama că el era deja în biroul lui și asculta tot ce spuneam noi.

Le povesteam fetelor despre cadourile de Crăciun pe care le voi oferi celor dragi. Alina, una dintre colege râde isteric, își cere scuze față de mine. Îmi spune că nu râde de mine, ci râde de cadourile pe care ni le oferă șeful în fiecare an înainte de Sărbători.

Alegerea cadoului potrivit pentru angajați poate fi o adevărată bătaie de cap. Nu și pentru șefu’, el ne oferă agende cu coperți cu logo-ul companiei îmbrăcate în tricolor și pixuri. Atunci când ni le înmânează ne spune mereu să scriem ceva acolo, nu să stăm la taclale.

cadouri promoționale
Sursa foto: Today Advertising, Editare: Canva

De la banalele agende la cadouri cu stil

Chiar în acel moment șeful iese din biroul lui, Alina s-a făcut albă ca varul, iar noi am încremenit. Doar pașii șefului se mai auzeau. Noi ne așteptam să fim concediate în orice moment, dar nu a fost așa. Ne-a repartizat sarcinile pe care fiecare dintre noi trebuia să le facem și a spus să nu se audă nici musca.

Zilele au trecut pe neașteptate, sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi. Din acea zi șeful nu a mai fost același, nu a mai glumit niciodată cu noi. Tristețea și seriozitatea au luat locul veseliei, biroul nemaifiind plin de viață.

În una dintre pauze, noi, fetele ne gândeam cum ar fi să primim un cadou atipic pe care șeful nu l-ar fi făcut niciodată. Un asemenea cadou promoțional ar fi pachete gourmet de Crăciun de la Today Advertising. Pachetele lor sunt originale și foarte diferite de cele tipice iar produsele sunt de înaltă calitate și alese cu mare grijă. Noi visăm cu ochii deschiși, nu vom primi niciodată un asemenea cadou. De fapt cred că nu vom mai avea parte nici măcar de banalele agende.

pachete gourmet de Crăciun
Sursa foto: Today Advertising, Editare: Canva

Operațiunea cadoul pentru șeful

Una dintre fete a venit cu ideea să îi facem un cadou șefului. Să fim sincere, din cauza noastră s-a ajuns aici. Ne-am gândit să alegem un cadou special de la Today Advertising, o agentie care de peste cinsprece ani, vorbește limba cadourilor promoționale. În plus, au și metode de personalizare, trebuie doar să alegem cadoul care să fie personalizat după preferințe.

A trebuit să ne gândim la gusturile șefului, ce anume l-ar surprinde. Ne-am amintit că era pasionat de ceasuri, însă nu l-am mai văzut de mult timp să poarte unul la mână și credem că ar fi alegerea perfectă cu care cu siguranță nu vom da greș. De comun acord am ales un ceas inteligent cu bluetooth, ecran LCD de 1,22 „și curea de silicon. Această surpriză ar contribui la îmbunătățirea comunicării intre noi și el. Ne-am dori din tot sufletul ca în acest birou să fie veselia de altă dată.

Dacă șeful ar fi fost o femeie, i-am fi oferit o ciocolată WOW sub formă de ceas. Ciocolata este aromă, plăcere, slăbiciune și chiar fericire pentru mulți oameni. Nu degeaba este unul dintre cele mai frecvente cadouri oferite, indiferent de ocazie. Sincer, nu cred că ar fi rezistat unei asemenea ispite.

cadoul
Sursa foto: Today Advertising, Editare: Canva

Mereu am considerat că un cadou promoțional trebuie să și placă, nu doar să fie oferit din obligație.

Tu ce cadou corporativ ți-ai dori să oferi sau să primești?

Articol scris pentru a optsprezecea probă de la Superblog 2022, probă sponsorizată de Today Advertising