Empria – pentru copii în siguranță și animale de companie iubite!

0
Empria
Sursa foto: Empria și Unsplash

Îmi amintesc și acum cu emoție cum a fost prima întâlnire dintre nepoata mea și motanul ei. La acea vreme copila abia începea să meargă, ținându-se de pereți sau de mobilă pentru a ajunge acolo unde își dorea. În noua ei aventură a observat doi ochi curioși ascunși sub un scaun. Era Pisu, un motănel de aproximativ 2 luni, care își căuta stăpâni iubitori.

Cu mare atenție, am luat pisoiul din ascunzătoare și, cu toate că era puțin speriat, era evident că și el era curios să întâlnească pe cineva nou. Micuța a ezitat puțin, dar apoi și-a întins mâna și a atins ușor blana pufoasă a lui Pisu. Acesta s-a speriat, a fugit spre scări, s-a rostogolit și s-a întors din nou spre ea, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. De parcă ar fi făcut o cascadorie ca să atragă atenția fetei.

Bebelușa a început să râdă și să urmărească fiecare mișcare a lui Pisu. Faptul că îl urma peste tot m-a pus pe gânduri. Am realizat că este nevoie neapărat de o poartă de siguranță, care se poate monta foarte ușor pe tocul ușii sau între pereți, fără a fi nevoie de găurire, lipire sau instrumente suplimentare pentru montaj. Sunt necesare astfel de măsuri de siguranță pentru a-l proteja de pericole pe copilul curios.

poartă de siguranță
Sursa foto: Empria

Primii pași, primul prieten, primele probleme

M-am cufundat în amintiri și am uitat să vă spun că eu am fost dădaca nepoatei mele în primii ei ani de viață și, de asemenea, am încurajat relația cu prietenul ei blănos. Părinții nu erau foarte mulțumiți de noul prieten al fiicei lor. Eu am văzut cât de fericită era fetița în preajma lui și am considerat că este important pentru dezvoltarea ei emoțională să aibă un companion jucăuș și iubitor. Vă vine să credeți sau nu, dar nepoțica mea nu a mers niciodată de-a bușilea, iar pisoiul cel năzdravan a învățat-o și acest lucru.

Pentru a spori siguranța celor doi năzdravăni, am pus protecție pentru colțurile mobilei inclusiv pe mese și dulapuri. Protecțiile sunt moi și previn orice posibile leziuni în cazul în care nepoata mea sau pisoiul se lovește accidental de ele. Se lipesc cu banda dublu-adezivă pe colțurile meselor, paturilor, dulapurilor, noptierelor, birourilor, colțurilor pereților etc., ajutând la prevenirea unor lovituri serioase. În plus, am comandat și separat bandă dublu adezivă, astfel, protecțiile pentru colțuri pot fi mutate și reutilizate în funcție de nevoi.

Într-o dimineață fetița a ajuns în camera părinților ei și a văzut că o fereastră era deschisă. Curiozitatea a făcut-o să se apropie de geam pentru a vedea ce se află afară. Acest lucru ne-a speriat și am comandat rapid siguranțe pentru geamuri și uși glisante pentru siguranța ei și liniștea noastră. Siguranțele pentru geamuri sunt rezistente și împiedică deschiderea accidentală a ferestrelor. Sunt disponibile în diferite forme și dimensiuni, iar majoritatea dintre ele sunt ușor de instalat și de utilizat.

siguranțe pentru sertare
Sursa foto: Empria

Explorarea casei fără pericole

Credeți că aventura ei s-a oprit aici? Nu. Micuța exploratoare a deschis un sertar din bucătărie, fără să se întâmple vreun accident. Cine credeți că a fost certată? Eu, cine altcineva. Ca să-mi fie iertată neatenția, a trebuit să comand rapid sigurante pentru sertare și uși care se închid brusc. Instalarea va fi una rapidă, simplă, fără a fi nevoie de unelte speciale sau să lipim ceva pe mobilă. Aceste siguranțe va împiedica accesul copilului la obiecte periculoase, cum ar fi cuțite sau produse chimice.

După ce am făcut comanda de siguranțe pentru protecția casei la Empria, am intrat în sufragerie. Acolo l-am găsit pe fratele meu stând pe canapea, cu fetița lui zâmbind și jucându-se cu Pisu. Erau așa de adorabili împreună, iar pisoiul părea să se simtă foarte confortabil în prezența lor.

M-am așezat lângă fratele meu și l-am întrebat cum a ajuns să accepte faptul că micul ghem de blană este de fapt un bun companion pentru fetița lui. Mi-a spus că a observat cum motanul își petrece mult timp cu fetița, interacționând liniștit și plin de răbdare cu ea. Pisu este, de asemenea, o sursă constantă de emoție pozitivă și iubire pentru fetiță.

siguranțe pentru sertare
Sursa foto: Empria

O prietenie pură și necondiționată între o fetiță și un pisoi

Motănelul a devenit un membru iubit al familiei. El era mereu acolo pentru a se juca cu nepoata mea și pentru a o face să râdă. Erau inseparabili și petreceau mult timp împreună. Se jucau împreună, dormeau împreună. Ba chiar o proteja să nu cadă, dacă vedea un pericol se oprea în fața ei.

Pe măsură ce fetița a crescut, ea învăța să comunice și să exprime mai bine cuvintele. Totuși, pentru ea, prietenul ei pisoiul era pur și simplu „Pisu”. A devenit un confident de încredere pentru nepoțica mea. Ea îi vorbea mereu despre problemele și bucuriile ei, iar el o asculta mereu cu atenție. Fiecare moment petrecut împreună era plin de iubire și armonie.

Nimic nu putea despărți această legătură puternică. Erau nedespărțiți chiar și atunci când treceau prin momente dificile. Pisu era mereu acolo ca să o susțină și să o încurajeze. El știa cum să o facă să uite de problemele ei și să se bucure de lucrurile mărunte din viață.

Pisu
Sursa foto: Unsplash

De ce am ales Empria

Empria este o companie specializată în soluții de protecție a persoanelor dragi nouă. Într-o lume plină de riscuri, într-un mediu sigur și protejat. S-au lansat pe piață din 2018 când au început un business cu produse pentru bebeluși.

Au reușit să se impună pe piață, datorită calității și diversității produselor lor. În plus, au avut grijă să se asigure că fiecare produs este sigur și potrivit pentru bebeluși.

Feedback-ul pozitiv de la alți clienți mi-a dat încredere că Empria este o alegere bună. Am citit recenzii în care ceilalți părinți au lăudat calitatea produselor, promptitudinea livrărilor și serviciul clienți excelent al Empria.

Acest articol a fost scris pentru prima probă SuperBlog 2023, probă sponsorizată de Empria.

Lasă un răspuns