Băneasa aduce paste aromate, într-un post cu sănătate în familii luminate!

Vreme de douăzeci de ani nu mi-am cunoscut niciodată părinții. Nu am știut ce înseamnă îmbrățișarea mamei, prietena cea mai bună care îți știe toate secretele și care îți e alături când nu te simți bine, nu am avut tatăl care să îmi fie un exemplu de urmat… am crescut la orfelinat, motiv ce m-a ambiționat să depășesc orice provocare a vieții! Sau poate a fost genetică.

Mi-a plăcut informatica, m-am refugiat în programare și codare, construindu-mi o lume a mea, departe de orice gând, departe de timp pentru mine, prieteni, evenimente și, în care, adesea savuram bunătățile Băneasa, pentru că doar paste știam să gătesc, iar acestea mi-au plăcut cel mai mult!

Aveam 14 ani când am făcut pentru prima dată paste Băneasa, o bucătăreasă de la orfelinat m-a învățat să gătesc. A fost o experiență memorabilă! Am simțit că sunt la fel de pricepută ca ea și mă simțeam mândră când am servit pastele la masă. Am primit atât de multe laude pentru acel prim preparat și de atunci îmi place să gătesc și să experimentez noi rețete.

Informatica mi-a deschis multe porți, multe căi. Așa că, într-o zi de primăvară, am decis să-mi iau inima în dinți și să încerc să aflu adevărul, oricare ar fi el! Să aflu mai multe despre mine și despre părinții mei. Cum de mi s-a întâmplat asta mie? De ce!? Prin intermediul unor cunoștințe, am decis să-mi fac un test ADN care mi-a arătat cine ar putea fi tatăl meu.

Am plâns toată ziua când a venit rezultatul și nu știam ce să fac, era primul indiciu, prima legătură dintr-un lung șir de întrebări. Din motive de securitate și pentru că nu vreau să implic presa, am să folosesc alte nume pentru mine și părinții mei. Povestea abia acum începe:
-Bună seara, domnul Ștefan?
-La telefon, cu cine am onoarea, vă rog?!
-Ăăăăh, numele meu este Claudia, am douăzeci de ani… nu mă pricep la cuvinte, să știți! Am făcut recent un test ADN și nu vreau să credeți că am sunat să vă cer ceva, știu că sunteți o persoană importantă, cunosc lucruri care se întâmplă din acest motiv… aș vrea, doar dacă sunteți de acord, să vă trimit o poză de-a mea pe adresa dvs. de email. Se poate?
-Desigur, Claudia, îmi poți trimite o poză cu tine, ce rău ar putea face? Doar că nu înțeleg ce legătură ar avea asta cu testul tău ADN!
-Mulțumesc din suflet! Atât îmi doresc!

Și am închis, cu lacrimi în ochi, în secunda doi. Nu am avut curajul să îi spun mai mult, poate și datorită faptului că tremuram precum un copac în bătaia furtunii, iar inima mea urma să-mi iasă din piept! Am înghițit în sec, m-am calmat și am trimis o poză recentă de când am intrat în anul doi de facultate.
Domnul Ștefan este o persoană publică, celebră și în vârstă. Nu mă așteptam să mă caute, dar după trei zile îmi sună telefonul în timp ce lucram la un antivirus.

M-am lovit cu genunchii de birou când am sărit de pe scaun! Asta pentru că, în ceea ce mă privește, conversațiile mele sunt programate și nu așteptam niciun telefon de la nimeni. Pe ecranul telefonului, tata. Am început să transpir imediat. Răspund:
-Alo!
-Claudia… mă ierți că mă auzi plângând dar… semeni foarte mult cu mama mea, Dumnezeu să o odihnească! Picătură de apă ești, mama mea, întreagă! Cum e posibil așa ceva!? Și care e rezultatul acelui test? Că sunt tatăl tău, asta voiai să îmi spui? De trei zile mă frământă subiectul acesta ca pe o cocă!
-Da, știți… acesta este rezultatul testului, eu nu înțeleg cum, nu știu cine e mama mea, eu am crescut la orfelinat…
-Vai, Claudia, dar eu știu! Și acum înțeleg totul mult mai bine! Înțeleg anumite lucruri care și mie mi-au marcat viața, să știi! Te rog, vrei să mai facem un test de paternitate, mâine? Deși rezultatul e clar, doar vreau să mă asigur! Apoi mergem să bem o cafea și să vorbim. Vrei? Plătesc eu, nu-ți face griji!
-… Mâine!?
-Ce, nu-i bine? Ai treabă mâine?
-Nuuu, e perfect! Sigur, este o onoare pentru mine să vă întâlnesc!
-Ok, te sun pe seară să stabilim pentru mâine!
-Sigur!…. mmm-mulțumesc!

Mai pe scurt, am mers la analize, s-au recoltat celule epiteliale, urmând ca în decurs de câteva zile să ni se ofere, prin compararea a șaisprezece markeri genetici, rezultatele. Pentru că am fost de acord cu testul, a început să-mi povestească, la cafea, într-un loc mai retras, despre mama.

În urmă cu douăzeci și unu de ani, a iubit o femeie mai tânără ca el cu cincisprezece ani. O femeie frumoasă, inteligentă, dar care nu era persoană publică. O scriitoare. Nu a fost o relație mediatizată și nici nu și-ar fi dorit să implice restul lumii în viața lui privată. La un moment dat, ea a dispărut brusc!

Nu i-a mai răspuns la telefon, nu a mai găsit-o nicăieri… dar a auzit acum câțiva ani că lucrează într-o librărie. Nu a vrut să o deranjeze, nu a vrut să îi tulbure viața cerându-i explicații dacă ea așa a ales! Poate avea deja o familie… Mihaela… el oricum nu s-a căsătorit și nu a mai avut o altă relație de atunci. Plângeam, în hohote, ca un copil ale cărui lacrimi se făceau nod în bărbie, căutând să mă feresc de orice alte priviri… numele mamei mele era Mihaela! M-am calmat. Pentru tata.

Se apropia Paștele… așa că i-am sugerat tatălui meu că oricare ar fi fost motivul… să avem bunăvoința de a încerca să înțelegem și să iertăm. Rezultatul a ieșit pozitiv. Nimeni în afară de noi doi nu mai știa asta, datorită acordului de confidențialitate dintre doctor și pacient. Tata îmi spune că ar vrea să se ducă la librăria aceea, întâi să vadă dacă ea mai lucrează acolo, apoi să o invite la un prânz și să îi facem o surpriză. Asta speram!

M-a sunat să-mi spună că a găsit-o, nu i-a zis nimic pentru că și așa a devenit foarte agitată când l-a văzut și abia reușea să murmure câteva cuvinte. A rugat-o să iasă la un prânz cu el, i-a lăsat cartea lui de vizită, a luat numărul de telefon de la librărie, i-a spus ora la care ar dori să se întâlnească, dacă poate, și i-a dat adresa…mea! Unde stau cu chirie. De ce adresa mea? Pentru că dorea ca eu să fiu pe teritoriul meu, într-un loc în care sunt obișnuită, pentru a clarifica diverse lucruri și în orice eventualitate.

Bun, urma să-mi cunosc mama, să aflu ce s-a întâmplat. În casă era curat pentru că sunt foarte ordonată și organizată… dar ce să mâncăm!? Să pregătesc eu, să comandăm? Nu! Mâncarea apropie oamenii! Nu vreau să stăm să așteptăm comenzi, să fiu nepregătită și, pentru că suntem în postul Paștelui, voi găti cu Băneasa.

Băneasa este o companie românească cu o istorie de peste 3 decenii în domeniul morăritului și producției de paste făinoase. De mai bine de 15 ani sunt lideri pe piața românească a pastelor făinoase, fabrica Băneasa fiind cel mai mare și mai modern producător de paste din România și întreaga zonă a Balcanilor. Cu o capacitate de producție anuală instalată de peste 25.000 tone de paste, Băneasa se numără și printre cele mai puternice fabrici din întreaga Europa Centrală și de Est.

Am ales să fac o rețetă Băneasa simplă, rapidă, delicioasă, sănătoasă și ușor de preparat. Paste cu sos, condimente și ierburi aromate… Rețeta mai jos.

Ingrediente:

• 500 g paste Băneasa
• 400 ml sos de tomate
• 2 linguri ulei de măsline, sau mai mult
• 2 căței de usturoi, tocați
• 1 lingură de busuioc proaspăt tocat
• Sare și piper, după gust

Am pus la fiert o oală mare cu apă și puțină sare. După ce apa a dat în clocot am pus pastele, amestecând din când în când, până când s-au înmuiat, cam 8 minute. Între timp, am pus la călit usturoiul în uleiul de măsline, apoi am sărat și piperat după gust. Când pastele au fiert le-am scurs de surplusul de apă, apoi am turnat peste ele sosul. Rezultatul final a fost unul pe măsură. Casa era îmbătată de aroma lor. Acum, sper să le placă și părinților mei.

În timp ce pastele se găteau, mă gândeam cum va fi întâlnirea cu părinții mei, cu mama pe care nu am cunoscut-o niciodată. Îmi aminteam de vremurile de odinioară și de cât de mult mi-am dorit să am parte de acest moment. M-am pregătit cu grijă pentru această întâlnire, alesesem cu atenție hainele pe care le voi purta.

Ding, dong! Primul a ajuns tata. Era totul pregătit. Mă fâțâiam de colo-colo ca un fluture în livadă și mă blochez ca o piatră imensă în mijlocul unui râu la al doilea ding-dong. Mama.
Tata îi deschide ușa:
-Ștefan, de ce m-ai chemat aici? Ce rost are după atâția ani…?
-Mihaela, ai patruzeci de ani, te rog… măcar de data asta fă lucrurile în felul meu, te rog mult… vreau să îți prezint pe cineva!

O prinde de mână și o aduce în living unde eu stam cuminte pe un scaun, transpirată și cu masa așezată. Mama a intrat. Când m-a văzut a început să plângă! Și-a dat seama… S-a făcut ghem în brațele lui tata și a strigat:
-Vera!!

Plângeam toți trei. M-a luat în brațe, m-a sărutat pe creștet și în timp ce mă ținea strâns pentru prima dată, mi-a spus:
-Douăzeci de ani am încercat să te caut, Vera! Eu eram de plastilină și încercam să-mi înghit lacrimile pe nări… dar am avut un șoc! Tata o ia de mână și o așează la masă.
-Mihaela, stai jos și hai să vorbim, te rog… fata asta a venit la mine cu un test de paternitate… nu mi-ai spus nimic, Mihaela! De ce?!
-Ștefan… ce voiai să-ți fi spus!? Că tu erai mereu ocupat și ne vedeam rar? Că deși te-am iubit enorm nu voiam să… și s-a oprit… nu voiam să fie o problemă faptul că este o diferență de vârstă de cincisprezece ani între noi, dacă afla presa? Pentru mine nu conta, eu te-am iubit oricum de la început dar oamenii te judecau, Ștefan!

-Asta, faptul că făceam parte din clase sociale diferite… tu o celebritate iar eu o scriitoare necunoscută și amărâtă…! Asta vrei sa-ți fi zis? Să te arate lumea cu degetul? M-am speriat, înțelegi!? Am crescut fata câteva luni apoi de disperare și frică, singură cum eram, fără bani… nu am știut ce să fac și am lăsat-o într-o stație de autobuz! Am regretat zilnic!

Cât povestea mama, îmi mușcasem deja toate degetele, m-a lăsat în stație… Apoi, după o vreme destul de lungă, nu mai știu cât, am făcut rost de ceva bani… am încercat să o caut pe Vera, așa te numești, draga mea! Zâmbeam. Am încercat, dar am trecut printr-un șoc atât de mare încât nu am reușit să o găsesc. Stăteam zi de zi în stație, am trecut pe la toate orfelinatele și casele de copii. Nu am reușit. Am făcut apoi zece ani de terapie la psiholog.

Am oftat… am zis că iert… mi se făcuse foame după cât am plâns.
-Vreți să mâncăm? Mie mi-e cam foame… și mai vorbim între timp.
-Da, hai! Bună idee, zice tata.

Pregătesc farfuriile, aduc pastele Băneasa, pun fiecăruia în farfurie, aduc pâine, suc, o sticlă de vin. Roze demidulce. Tata se uita la mama și nu zicea nimic. Mama se uita la toate 3 farfuriile, mirosea bine.
-Voi le-ați făcut?
-Vera!
-Waw! Arată minunat, scumpo! Sunt convinsă că sunt delicioase! Ia o furculiță și le încearcă: mmmmm! Sunt super! Bravo! Vera… oare ai putea să mă ierți pentru tot!? Știu că acum e greu de recuperat… Ștefan…?
-Mulțumesc! Da, mami! Normal! Oamenii mai greșesc din frică, disperare… asta arată că ai sentimente! Și urmează Paștele, vreau să începem cu dreptul!

Când a auzit că îi zic mami, a ridicat privirea fix în ochii mei! Nu s-a clintit!
-E ziua ta pe șaisprezece, Vera! Pe șaisprezece Aprilie te-am născut, fix când cade acest Paște! Dumnezeu există, nu e o coincidență! Ștefan, îți mulțumesc pentru gestul acesta pe care l-ai făcut, zău că… nu m-aș fi gândit vreodată! Îmi pierdusem orice speranță! Nu știu dacă mă vei ierta că nu ți-am zis, că a crescut fără noi!
-Miha, mă mai iubești? Eu îmi rodeam și celelalte degete.
-Da! Te iubesc ca-n prima zi, Ștefan! Acum mai mult! … și râdem toți.
-E tot ce contează! Vedem noi cum o rezolvăm!
Am continuat să mâncăm, tata a desfăcut vinul, a pus câte puțin fiecăruia, mie mai mult de gust. Ca la împărtășanie:
-Domnișoară, tu primești mai puțin!

Râd. Ce-mi pasă! Deja am primit TOTUL! După douăzeci de ani, o minune! Am primit familia mea! Mama și tata! Iar în timp ce gustul Băneasa ne aducea mai aproape, eu le povesteam de realizările mele, pasiuni, cum și ce lucram, și unde vreau să mergem împreună în viitor, și dacă ne vom vedea des, și, și…și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea mea!

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2023