Pe urmele credinței în Neamț: Din nou la Mănăstirea Petru Vodă

1

Plănuisem de câteva zile să vizităm Stațiunea Borsec, iar în drum spre stațiune să vizităm din nou Mănăstirea Petru Vodă pe care o vizitasem în 2005 și 2020. Zis și făcut, în dimineața zilei de 18 Iulie am plecat pe traseul Vrancea-Neamț-Harghita, curioși de ceea ce vom vedea. Trebuie să recunosc că vizita la mănăstire a fost făcută mai mult la insistența mamei mele.

Personal ador Mănăstirea Petru Vodă, un lăcaș de cult pe cât de frumos pe atât de interesant, care se află în comuna Poiana Teiului, satul Poiana Largului (Petru Vodă). Despre istoria mănăstirii am deja scris aici.

Am dorit să văd, mai bine zis să revăd mormântul Părintelui Iustin Pârvu, însă ca și în anul precedent erau foarte mulți oameni în jurul mormântului. L-am cunoscut pe părinte în 2005 și dacă nu am reușit să-l revăd atunci când era în viață, mi-am zis că trebuie să ajung măcar la mormântul său.

Când am ajuns acolo, am dat de un furnicar de oameni. Parcarea generoasă era plină de mașini, astfel încât nu puteai găsi un loc unde să parchezi. Nici anul trecut nu au fost puțini oameni, dar acum au fost mult mai mulți. Cu greu îți făceai loc în curtea mănăstirii printre pelerini.

Părintele Iustin Pârvu a fost considerat un sfânt al închisorilor comuniste, care după 1989 a întemeiat Mănăstirea Petru Vodă, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, închinată martirilor români din temnițele comuniste. S-a născut la 10 februarie 1919 și a trecut la cele veșnice în seara zilei de 16 iunie 2013 la vârsta de 94 de ani.

În anul 1991, părintele Iustin Pârvu a contruit Mănăstirea Petru Vodă (de călugări), iar în anul 2000 a construit Mănăstirea Paltin (de maici).

Revenind la vizita la mănăstire, mi-am scos telefonul, am fotografiat și am filmat acest lăcaș sfânt. Chiar dacă acolo erau sute de oameni, a meritat efortul. Am încercat să filmez mai bine decât am făcut-o data trecută, cât despre fotografiat, nu am reușit așa cum mi-am propus.

Deși nu sunt genul care să participe pană la finalul slujbelor, de data aceasta am reușit să stau până aproape de sfârșit. Eu sunt mai mult genul; vizitează și pleacă.

V-aș spune multe despre această mănăstire, dar cuvintele ar fi de prisos. Nimic nu se compară cu ce simți când ești acolo.

Dacă doriți să faceți o vizită virtuală la Mănăstirea Petru Vodă, puteți face acest lucru accesând videoclipul de mai jos.

Orice încărcare a acestor fotografii este interzisă fără citarea sursei.
Puteți prelua maximum 500 de caractere din acest articol, condiția este să specificați și să inserați vizibil linkul articolului

1 COMENTARIU