După ce am vizitat Castelul Bran, mamei i-a venit ideea să vizităm orașul Brașov, tatăl meu a fost mai puțin fericit de idee. Nu-i place aglomerația de pe străzile marilor orașe, mă rog din poziția unui șofer care se ceartă cu GPS-ul. Drăguțul de GPS ne-a cam rătăcit un pic, dar ne-am redresat rapid către Centrul Vechi, mai exact Piața Sfatului, unde a avut loc vizita noastră.
În orașul Brașov am găsit oameni calmi, liniștiți … multe sensuri giratorii, dar utile pentru gestionarea traficului, mai ales transport public electric, zone de parcare, cu plată … care erau ocupate. Șoferul, adică tatăl meu, a fost pedepsit să stea în mașină, în speranța că va fi eliberat un loc de parcare. A rămas doar cu speranța.
Este unul dintre cele mai mari orașe din România, este și unul dintre cele mai turistice locuri din țară, nu e un secret că Brașovul are de ce să se mândrească și atrage mii de turiști, în special străinii pe care îl vizitează anual.
În Piața Sfatului mi-a plăcut atmosfera, zona era foarte animată, ceea ce mi-a lăsat o impresie plăcută. Am întâlnit foarte mulți străini, chiar mai mulți decât au fost în Sighișoara. Clădirile care găzduiesc acum cafenele, restaurante celebre sau tot felul de bănci și alte instituții mărginesc piața din toate părțile, iar în mijlocul său se află Casa Sfatului, astăzi Muzeul Județean de Istorie al Brașovului.
Strada Republicii era aglomerată de turiști, majoritatea vorbitori de limbi străine, care admirau vechile clădiri, construite în stilul specific baroc. Dacă erau mulți străini în Sighișoara, am întâlnit și mai mulți aici. Acest lucru demonstrează că țara noastră este vizitată de turiști din întreaga lume. Avem o problemă, nu știm cum să promovăm turismul românesc.
În trecut, piața era locul unde își expunea marfa numeroși negustori români, sași, maghiari sau turci, care erau atrași de statutul de zonă comercială pe care Brașovul îl avea în Evul Mediu.
Ceea ce am vrut mai ales să văd a fost Biserica Neagră, un alt simbol al Brașovului, în același timp un simbol al goticului transilvănean. Construcția bisericii a început în 1383, când Brașovul se afla într-o perioadă de puternică dezvoltare culturală și economică, fiind cel mai important oraș comercial și industrial de la granița Transilvaniei cu Țara Românească. Biserica parohială evanghelică din Brașov, cu hramul Sfintei Fecioare Maria, și-a primit numele ca urmare a marelui incendiu care a cuprins orașul în 1689, când fumul și flăcările i-au întunecat zidurile. Biserica Neagră are 89 m lungime și 23 m lățime, fiind cea mai mare clădire religioasă dintre Viena și Istanbul. Este considerată a doua biserică ca mărime din România, după Catedrala Mântuirii Neamului și cea mai mare clădire gotică din sud-estul Europei. Această biserică poate găzdui aproximativ 5.000 de oameni.
Pe unul dintre contraforturile Bisericii Negre, pe latura dinspre Piața Sfatului și cu stema orașului sculptată dedesubt, Fecioara Maria, patroana Brașovului. După părerea mea, Biserica Neagră este incontestabil un simbol al Brașovului.
Pe o parte a Bisericii Negre se află Liceul Johannes Honterus, liceul german din Brașov, iar lângă biserică se află bustul acesteia. Umanistul Johannes Honterus a fondat în 1533 prima tipografie din Brașov și 11 ani mai târziu prima gimnaziu. Din 1912 liceul funcționează într-o altă clădire aflată în apropiere.
Am fost ghidat de ceea ce am găsit pe Google, dar cu siguranță merită să faci un tur ghidat, un ghid va ști să prezinte corect aceste locuri minunate. Brașovul este un oraș foarte frumos și cred că ar trebui promovat un pic mai mult ca oraș istoric.
Din Piața Sfatului se poate ajunge la Muntele Tâmpa. Accesul la vârful muntelui se face fie cu telecabina, fie pe jos pe poteci.
După ce ne-am plimbat în jurul bisericii ne-am îndreptat către alte clădiri istorice. Eram în contra timp și voiam să vedem cât mai mult posibil. Vreau să mă întorc aici, mai sunt multe locuri de vizitat.
Scurt istoric
Brașov este municipiul de reședință al județului cu același nume, Transilvania, România și este cel mai important oraș din regiunea de dezvoltare Centru. Inițial, Brașovul era format din Cetatea Brașovului și cele trei suburbii din afara zidurilor „Cetății”: Șchei, locuit de români, Brașovechi, locuit în majoritate de țărani sași și Blumăna, locuit în majoritate de maghiari.
Până spre secolul al XIII-lea al erei noastre, nici un document nu pomenește de Brașov. Totuși, se remarcă o continuă locuire, mai ales în zona Șchei sau Brașovechi. Brașov este situat la o altitudine medie de 625 m, în curbura internă a Carpaților, fiind delimitat în partea de S și SE de masivul Postăvaru, care pătrunde printr-un pinten (Tâmpa) în oraș, și masivul Piatra Mare. Este accesibil cu automobilul/autobuzul sau cu trenul. În apropierea sa se găsesc localitățile Predeal, Bușteni, Sinaia, Făgăraș și Sighișoara. Parțial informații: wikipedia
[…] brasovul e in ardeal – Da, nu știai? Cum să cauți așa ceva? Trebuie să recunosc că această căutare m-a amuzat copios. Asocierea cu site-ul o pot înțelege, acum câteva luni am vizitat Piața Sfatului din Brașov. […]