SuperBlog 2021: Competiția a început cu mine și am țintit locul 11

3
locul 11

La final de SuperBlog m-am gândit să îmi aștern pe hârtia virtuală: gândurile, succesele și dezamăgirile, și promisiunile de viitor. Ca în orice competiție, treci prin diferite stări: entuziasm, bucurie, tristețe, că deh, nu totul poate fi doar lapte și miere, nu? Pentru mine, toate acestea au însemnat o maturizare ca om, ca blogger.

În cadrul competiției Spring SuperBlog 2021 mi-am propus să urc pe locul 20, ceea ce am și reușit. Nu m-am lăsat mai prejos nici în ediția din de toamnă a sezonului SuperBlog 2021. Ce-i drept, ținta inițială era un loc 10, însă socoteala de acasă nu se potrivește întotdeauna cu cea din târg. Așadar, am „sfârșit” pe locul 11, un loc nu departe de scopul meu.

Competiția a fost plină de provocări, la fiecare pas, nu doar prin probele dificile, ci și pentru că a trebuit să învăț să combin creativitatea articolelor, cu imaginația realizării colajelor foto spectaculoase. Acest lucru mi-a dat ocazia să descopăr o altă latură a mea.

SuperBlog 2021

Reușite SuperBlog 2021

De când m-am înscris în competiție, mi-am zis că trebuie să obțin și note de 100 în drumul meu către succes. Ei bine, am reușit, am luat două note de 100, iar premiile au fost pe măsură. Acest lucru m-a ajutat să-mi demonstrez că pot face mai mult. Pentru cei care nu știu cât de mult efort mental este depus într-o astfel de competiție nu vor înțelege ceea ce scriu. Pentru mine, a fost o experiență obositoare și interesantă. Sunt finalistă și mă bucură acest lucru!

De la SuperBlog am învățat că disciplina este primul lucru pe care trebuie să-l dezvolți ca blogger, că cel mai important lucru pe un blog este consecvența. În cazul meu, a fost foarte greu să reușesc într-o competiție de blogging. Am văzut căderile și suișurile ca pe o realizare. Voi încerca din nou, poate chiar voi reuși ceea ce mi-am propus, nu sunt genul de om care renunță ușor, doar sunt un superblogger.

Datorită acestui concurs am învățat și multe despre optimizarea web corectă. Atunci când vorbim despre acest subiect, cei mai mulți dintre noi ne gândim la optimizarea pentru motoarele de căutare, și este perfect să ne gândim la acest lucru, însă am mai învățat că trebuie prețuim și utilizatorii.

SuperBlog

Experiența cu sponsorii

Nu știu de ce, poate doar mie mi se pare, însă unii sponsori au devenit mai pretențioși imediat după instalarea pandemiei, în timp ce alții au rămas la fel. Pe de-o parte, înțeleg că pandemia ne-a dat viața peste cap tuturor și, încercăm să ne facem „văzuți”.

Din experiența mea cu sponsorii, am observat că, în goana pentru promovare, unii dintre ei apreciază ceea ce eu numesc publicitate agresivă. Mi-am dat seama de asta atunci când 2 articole scrise total diferit aveau aceeași notă, 95. Unul dintre ele a fost scris pe enunțul și cerințele cerute în probă, cel de-al al doilea a punctat cât mai mult despre ceea ce reprezintă sponsorul și serviciul/produsul respectiv, și mai puțin cerințele din probă. Voi fi considerată rea, dar nu văd această metodă ca pe un succes. Cititorul trebuie să fie atras de experiența bloggerului cu acel produs/serviciu și să nu-l pună pe fugă. Potențialul client trebuie să fie captivat de articol, apoi să caute detalii pe site-ul companiei respective. De asemenea, dacă cel care citește vede conținutul articolului ca pe o reclamă agresivă, părăsește rapid blogul. Pierde atât creatorul de conținut, cât și sponsorul respectiv.

Am scris mai sus că am avut și două note de 100 de care sunt tare mândră. Una dintre ele a fost la Spring Farma, unde am reușit să fiu printre cei 10 câștigători, articolul meu a fost printre cele mai apreciate. A doua notă a fost la GGM Gastro, unde articolul meu „Cina cea de Taină” a transmis emoție. Acest lucru nu mă face decât să fiu fericită!

blogger

În concluzie, știu că am supărat câțiva dintre cititori cu acest articol, dar asta sunt eu, un om direct. Asta nu mă împiedică să particip și la Spring SuperBlog 2022. Voi participa și voi câștiga… ce loc, voi vedea!

3 COMENTARII

  1. Asa a fost mereu la superblog. S-a cerut creativitate si s-a punctat reclama agresiva.
    Felicitari din suflet pentru realizare! Eu am iesit pe locul 6 acum cativa ani, cand am participat, dar am ramas cu un gust amar din cauza sponsorilor care au punctat reclama agresiva.

  2. Îmi place stilul tău de scris, sincer, plin de emoție și nu încerci să pari altceva decât ești. Am învățat astăzi de la tine cât de important e să ne bucurăm de fiecare reușită din viața noastră și să avem la final mândria să spunem: „da, eu am făcut asta.” În acest an trebuie să recunosc că am considerat fiecare succes al meu, unul prea mărunt să merite sărbătorit, chiar dacă pentru alții ar fi însemnat enorm. Mai făcut să-mi pun unele întrebări. Te felicit pentru articol :)!

Dă-i un răspuns lui JonisterAnulează răspunsul