Cu SpringFarma primăvara e ca vara

1
vara
Sursa foto și editare: Canva

Chiar dacă această primăvară se cam lasă așteptată, eu îmi imaginez că ea este deja aici. Și gândul meu zboară deja și mai departe la vara care urmează să vină. Sunt o visătoare și nu o să las niște fulgi de zăpadă rătăciți să îmi strice bună dispoziție.

De ce am nevoie de vară? Pentru că această primăvară furată de iarnă a trezit în mine o dorință infinită de a relua toate acele experiențe care fac parte din lista mea de dorințe – de a călători, de a cunoaște oameni noi. Eu de fel sunt o fire mai activă, iar pe mine starea anotimpului mă cam ține pe loc. Nu am ce face, în afară de scris pe blog și confecționat figurine din ipsos, visez cu ochii deschiși.

primăvară
Sursa foto și editare: Canva

Pe urmele istoriei

Sunt o persoană dinamică și vreau să continui pe urmele istoriei. Anul trecut, pe lângă mănăstirile istorice, din Bucovina am „mers” și pe drumul castelelor și al cetăților. În această vară, voi completa lista cu obiectivele turistice din România, pe care le voi vizita. Istoria mă cheamă la ea, așa cum îmi spune o prietenă.

Intenționez să descopăr cât mai multe locuri din Ardeal, vreau să aflu ce anume atrage atât de mulți străini. Pe lângă mănăstiri, cetăți și castele, vreau să vizitez și frumoasele orașe din această parte a țării. Anul trecut, am vizitat doar Piața Sfatului, din Brașov. Îmi doresc cu ardoare să fiu într-un loc minunat unde toți turiștii petrec.

Dinamismul meu e oarecum pus la zid, așadar, până vine vara trebuie să mă pregătesc intens. Pe lângă o condiție fizică propice, pielea și părul trebuie să primească o îngrijire adecvată, caci ele vor fi cele mai expuse la soare. Deși sunt născută iarna, nu suport frigul, odată cu venirea primăverii eu deja îmi fac planuri pentru vară. Primăvara este anotimpul în care natura renaște, iar eu sunt în stadiul de „charging battery”.

pe urmele istoriei
Sursa foto: Arhiva personală, Editare: Canva

Fă vară din primăvară cu Spring Farma

Boost-ul meu de energie după o iarnă lungă vine de la SpringFarma – farmacie online cu prețuri mici și livrări rapide în toată țara. Aici am găsit specialiști de încredere, care mi-au sărit în ajutor de fiecare dată, atunci când o problemă de sănătate mă oprea din activitatea zilnică.

Primăvara este perioada ideală pentru a ne pregăti pielea înainte de sezonul concediilor. Cel mai important lucru pentru piele, să fie hidratată, nu doar la exterior, ci și la interior. O piele mai hidratată este o piele mai elastică și mai puțin iritată. Am pielea matură și se știe deja că după vârsta de 35 de ani într-un mod natural, metabolismul celulelor încetinește și începe să-și arate efectele.

SpringFarma
Sursa foto: SpringFarma, Editare Canva

Rutina mea zilnică pentru sănătate

Sunt genul de persoană care are grijă de sine. Am descoperit câteva rutine zilnice pozitive care pot duce la o viață mai sănătoasă și mai fericită și vreau să le împărtășesc cu voi. Elasticitatea și tonusul pielii se pierd odată cu vârsta. Personal, încerc să mențin fermitatea pielii, pe lângă o îngrijire adecvată, fac și exerciții fizice regulate.

Cum îmi hidratez pielea

La exterior:

  • Folosesc RILASTIL AQUA – crema hidratantă pentru ten cu Acid Hialuronic, excipienți și ingrediente active protective foarte pure și foarte hidratante.
  • Demachierea este esențială pentru mine. Știu că excesul de machiaj fără curățarea atentă a pielii îi dăunează grav.
  • În timpul dușului folosesc apa călduță și nu prelungesc prea mult timpul de baie. Sunt mai bune și mai sănătoase dușurile scurte.

La interior:

  • Beau multă apă. Se recomandă să bem 2 până la 2,5 litri pe zi (80% din ceea ce bem ar trebui să fie apă).
  • Mențin pe cat posibil o alimentație sănătoasă și echilibrată, mai presus de toate, nu lipsesc alimentele ce conțin vitaminele A, C și E.
  • Evit pe cât posibil făinoasele rafinate, grăsimile, cafeaua, alcoolul, băuturile dulci, prăjelile, tutunul și sarea.
RILASTIL AQUA
Sursa foto: SpringFarma, Editare Canva

Cum îmi hidratez și protejez părul

Nu doar pielea trebuie îngrijită, ci și părul. Podoaba capilară este adesea considerată un semn de frumusețe și vitalitate. Îmi place să am părul strălucitor și sănătos, chiar dar uneori nu este ușor.

De câțiva ani am tot încercat diverse produse pentru a-mi face podoaba capilară mai sănătoasă. Părul meu este foarte sensibil și se deteriorează foarte ușor. Pentru a combate această problemă am încercat mai multe produse, fără niciun rezultat. Trebuia să-mi țin părul strâns, nu puteam să mă bucur de el.

Am găsit un aliat de încredere în La Cabine Flash Hair, care acționează asupra părului oferind îngrijire și protecție cuprinzătoare, precum și un finisaj unic pentru un aspect sănătos și incredibil de frumos. Datorită formulei sale cu colagen vegetal, quinoa, betaina, pantenol, hidrolizat de proteine ​​din orez și agenți de condiționare, oferă părului 11 beneficii într-un singur produs.

Acum, mă simt din nou încrezătoare, nu îmi mai este rușine cu părul meu. Nu este un secret pentru nimeni că părul sănătos și strălucitor este cel mai bun accesoriu atunci când vine vorba de completarea oricărui look. Nu sunt stilist profesionist, dar am învățat cum să am un păr mai frumos cu ajutorul fiolelor La Cabine. Abia aștept să-mi fac un selfie cu părul desfăcut, prin locurile pe care le voi vizita.

La Cabine
Sursa foto: SpringFarma, Editare Canva

De ce am optat pentru farmacia Spring

Specialiștii de la farmacia Spring sunt dinamici și profesioniști. Acestea fac parte din categoria farmaciilor online autorizate de Ministerul Sănătății, livrarea se face rapid, prin curier, plata se face online sau ramburs și sunt de încredere. Fizic, activează momentan doar în București și Ilfov.

În 2016, site-ul springfarma.com a fost lansat cu un scop anume: redefinirea conceptului de Preț Mic în zona magazinelor online cu profil farmaceutic. Motivația și misiunea lor este de a oferi o gamă largă de vitamine, suplimente, dermatocosmetice și produse pentru copii, atent selectate, de la cei mai prestigioși și de încredere producători, la prețuri foarte mici, la îndemâna tuturor!

Farmacia Spring
Sursa foto: SpringFarma, Editare Canva

Până la venirea verii e totuși cale lungă, nu îndrăznesc să visez la o vacanță în adevăratul sens al cuvântului. Anul trecut, din cauza pandemiei, deplasările se făceau într-o singură zi, mai exact în fiecare duminică. Sinceră să fiu, nu îndrăznesc să-mi fac planuri pentru mai multe zile, prefer să aștept până la momentul potrivit.

Acest articol a fost scris pentru a doua probă Spring SuperBlog 2022

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns