Toamnă creativă cu storytelling la puterea SuperBlog

2
SuperBlog

După o vară plină de aventuri și planuri greu de pus în practică, revin la o competiție care îmi este foarte dragă, SuperBlog. De la ediția de toamnă din 2021 reușit să mă perfecționez și știu că mai am un drum lung de parcurs în blogging. Nu mă sperie deloc, vreau să reușesc mai mult. Mă pregătesc de zor pentru ediția cu numărul 25

Cât Storytelling intră în ediția cu numărul 25? Nu știu, voi afla curând. Anul trecut am reușit să câștig o proba mizând 100% pe o poveste care evoca emoție. Poate vei avea noroc și în această toamnă. Știu, depinde de talent, jurat și evident de noroc. Nu știu de ce, dar bănuiesc că va fi o competiție interesantă.

Cu această ocazie voi afla și eu mai multe despre storytelling. Tocmai am spus că sunt încă un învățăcel, nu? Pentru mine, SuperBlog se mai numește și „back to school”. Trebuie să-mi pregătesc bine lecțiile, să fiu pregătită, să nu rămân în urmă cu probele și să mă documentez cum trebuie.

Îmi doresc să urc cât mai sus în clasament și să câștig cât mai multe probe. Da, știu că nu sunt modestă deloc. La SuperBlog nu ai voie să fii modest, ci luptător pe taste. Dacă va citi Claudia va spune că transform competiția într-o luptă. Va fi totuși o bătălie, dar una a notelor, nu între bloggeri.

Am uitat să vă spun ceva foarte important, au trecut 4 ani de când m-am înscris la prima mea competiție SuperBlog. Ehee, ce vremuri! În 2018, am pășit tiptil, nu știam ce mă așteaptă. Cei care m-au încurajat să o fac au fost: regretatul Radu Țuglea și un cățeluș drăguț, Cluc, pe care îl cunoașteți cu toții.

Dacă vrei să te înscrii, trebuie să citești regulamentul concursului. Competiția durează cam două luni. Aici vei câștiga premii, prieteni și experiență în blogging. Cel puțin la mine asta s-a întâmplat.

2 COMENTARII