Interviu de 10 cu bloggerița Diana Elena Gole

1

Astăzi revin cu un nou interviu de 10 și o am invitată pe Diana Elena Neaţă, omul din spatele blogurilor Illusion’s Street și De-ale Dianei care ne invită să pătrundem în lumea ei. Dacă sunteți curioși să aflați cum e lumea ei, vă invit sa citiți interviul de mai jos.

Spune-ne ceva despre tine!

Bună, sunt Diana! Sunt corporatistă ziua, iar bloggeriță seara sau, mă rog, când apuc – uneori ziua mea de lucru se prelungește.

Când ai început să scrii pe blog?

În liceu, pe vreme când în România nu prea se vorbea de blogging. Scriam pe o platformă străină și doar în engleză. Treptat, totuși, mi-am repatriat scrisul și iată-mă aici!

Cum a venit ideea?

De inventat povești, poezii și cântecele m-am ocupat dintotdeauna. De mică am fost fascinată de cuvinte. Apoi, după ce am învățat să scriu, mi s-a părut că mi-am găsit menirea.

De blogging am aflat din Bravo Girl! – revista adolescenței mele. Mi s-a părut o idee interesantă și, cum la noi nu prea se vorbea despre asta, așa cum am mai spus, am scris în engleză pe Multiply. Asta a fost la începutul-începutului. Acum, la 12-13 ani de atunci, am ajuns să am două bloguri în limba română: De-ale Dianei și Illusion’s Street. De ambele sunt tare, tare, mândră.

Care este cea mai bună postare și de ce?

Sincer, îmi e greu să aleg. Fiecare articol e special și are impregnată o părticică din mine. Sigur, pentru a-mi ușura munca, aș putea alege articolul cel mai apreciat, cel mai citit, cel mai comentat. Însă nu o să fac asta. O să merg pe primele două articole care-mi vin în minte. Pentru De-ale Dianei: Cum mi-am regăsit încrederea în mine? Dar în scrisul meu?, iar pentru Illusion’s Street îmi vine în minte La Bohème – primul capitol dintr-o nuvelă de pe blog.

Cum ți-am spus, am ales mai mult din instinct căci toate îmi sunt dragi. Articolul de pe De-ale Dianei e unul dintre cele mai personale pe care le-am scris. E printre puținele în care mi-am permis să fiu 100% eu, să fiu vulnerabilă.

Pentru Illusion’s Street am ales o scriere care mi-e tare dragă, un exercițiu stilistic complex în care am prezentat orașul sufletului meu, Parisul.

Ce te motivează să continui cu blog-ul?

Simplu: faptul că oamenii mă citesc.

Cine te inspiră?

Oh, aici am o listă lungă. Strict în domeniul scrisului online mă inspiră Potecuța (Poteci de Dor), Em Sava, Simona Poclid, Cristina Lincu, Anaphielle, Grațiela Vlad, Violeta Giol, Almona Țilea, Răzvan Lupitu, Mona Rusinescu, Oana Alexandra Nica, Ana Silvy, Alexandra Ciucanu, Andreea Chiuaru, Cosmisian și, în general, toți bloggerii pe care îi citesc. Încerc să iau de la fiecare ce e mai bun.

Referindu-mă la scriitură, în general, sunt și voi fi pe veci îndrăgostită de Elif Shafak. Cuvintele ei cumva îmi vorbesc, rezonez cu ele cum nu o fac cu ale niciunui alt scriitor.

Crezi că se poate trăi dintr-un blog?

Depinde de stilul de viață și dacă acesta poate fi susținut. Eu nu cred că aș putea trăi din blogging, cel puțin nu în România. Am încercat, dar din păcate, nu îmi aco

peră toate nevoile. Plus că trebuie gândit și pe termen lung. Ce vei face la pensie? Sigur, poate e un gând îndepărtat sau… nu. Timpul nu stă în loc. Nici legislația țării.

Cum reușești să îmbini munca de blogger cu viața personală?

Planning. Acesta e secretul. Planific totul. Altfel nu aș reuși să mă ocup de bloguri așa cum îmi doresc și nici nu aș putea reuși să fac nimic altceva, de fapt.

Care este cea mai mare satisfacție pe care ți-a adus-o blogul?

Doar una? Desigur, una dintre cele mai importante este ocuparea locului III în cadrul competiției SuperBlog 2019. A fost ca o recunoaștere a muncii mele. Însă mai sunt și altele, cum ar fi grupul minunat de oameni care mă citesc și mă susțin.

Ce sfaturi i-ai da unui blogger începător?

1. Să nu se aștepte la un succes fulminant peste noapte. Mulți își fac blog crezând că imediat vor avea mii de cititori, mii de vizite și… bani. Ei bine, nu-i așa. Pentru asta trebuie să muncești, muncești și… iarăși să muncești.

2. Să nu se apuce de blogging doar pentru că vor să devină populari în online sau pentru bani. Chestia asta se vede și, credeți-mă, e plin netul de bloguri superficiale nu mai e loc de încă unul.

3. Să comunice cu cititorii.

4. Să fie constant deschis la nou.Cred că acestea sunt cele mai importante. Cel puțin din punctul meu de vedere.

Cred că acestea sunt cele mai importante. Cel puțin din punctul meu de vedere.

Interviu de 10 cu bloggerița Diana Elena Gole

Mulțumesc, Luminița pentru această oportunitate a vorbi cu tine și cu cititorii tăi.

Pe Diana o mai mai puteți găsi pe;

Facebook: De-ale Dianei
Instagram: Diana Elena

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns