Pe urmele credinței în Neamț: Mănăstirea Văratec

2

După o lungă pauză din cauza competiției SuperBlog, am revenit să vă povestesc despre aventurile mele în ținutul mănăstirilor din județul Neamț. Astăzi vreau să vă povestesc despre Mănăstirea Văratec.

Se știe deja că Moldova este presărată la tot pasul de mănăstiri, fiecare cu istoria și frumusețea ei și așa am decis să „cucerim” mănăstirile din Neamț. Prima Mănăstire a fost Mănăstirea Văratec, aflată în satul Văratec,comuna Agapia, una dintre cele mai mari mănăstiri din țara noastră. Aici am găsit o adevărată oază de liniște, un loc unde te poți reculege.

Ajungem la parcarea foarte bine amenajată din fața mănăstirii care pare nou renovata. Frumusețea zidurilor și impresionanta clopotniță care păzește intrarea parcă ne invită să intrăm în curte. Odată intrați în curtea mănăstirii, am fost foarte impresionați de tot ce era în jurul nostru. Aleile pavate băncile așezate în jurul mănăstirii, peluza proaspăt tăiată, copaci îngrijiți îți spun: „hai vino”. Zecile de flori care împodobesc pervazurile și prispele chiliilor te fac să te simți ca în rai. La fiecare colț găseam câte ceva nou de admirat.

Complexul monahal cuprinde un număr de trei biserici: “Adormirea Maicii Domnului” construita în stil moldovenesc, “Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”și “Schimbarea la Față”, dar și un muzeu. Muzeul a fost deschis în 1960 și ocupă vechiul Atelier „Regina Maria” înființat în anul 1934 de regele Carol al II-lea.

În apropierea bisericii mari a mănăstirii vedem o statuie cu domnița Safta Brîncoveanu, unul dintre ctitorii bisericii. Tot în apropiere de biserică se poate vedea o fântână protejată de un înger din marmură, ridicat pe locul unde a fost altarul primei biserici. În incinta bisericii se află icoana Sf. Ana, icoană care se scoate afară în vreme de secetă mare.

După ce am părăsit mănăstirea, am trecut și pe la mormântul poetei Veronica Micle. Indicatoarele care călăuzesc vizitatorii ne-au dus pe o străduță, lângă mănăstire. Nu cred că mai este cineva care să nu știe că Veronica Micle este muza care l-a inspirat pe marele poet, Mihai Eminescu.

Scurtă istorie a mănăstirii

Mănăstirea Văratec este o mănăstire ortodoxă, de maici din România, situată într-o poiană de la poalele munților, în satul Văratec din comuna Agapia, la o distanță de 12 km de Târgu Neamț și 40 km de Piatra- Neamț. Este cea mai mare mănăstire de maici din România, aici trăind peste 400 de maici.

Mănăstirea a fost fondată în anul 1785 de către schimonahia Olimpiada, împreună cu duhovnicul Iosif. În această lucrare, maica Olimpiada a fost sfătuită și îndrumată de Paisie Velicicovschi, starețul Mănăstirii Neamț. Trecută sub administrarea Mănăstirii Agapia din apropiere, Mănăstirea Văratec a devenit mănăstire independentă abia în anul 1839.

Mănăstirea Văratec a fost afectată de un incendiu în noaptea de 10/11 iunie 1900, arzând atunci cea mai mare parte a chiliilor și acoperișul bisericii mari. După incendiu, s-a refăcut acoperișul bisericii doar cu două turle, turlele de lemn nefiind reconstruite. De asemenea, s-a construit actualul complex de clădiri din incinta mănăstirii, singurul corp păstrat în forma inițială fiind doar zidul înconjurător, ridicat în perioada 1808-1812. Paraclisul „Sf. Nicolae” a fost refăcut între anii 1903-1909, catapeteasma și interioarele sale fiind pictate de ieromonahul Eftimie Obrocea de la Mănăstirea Ciolanu.

La 16 august 2008, de sărbătoarea hramului Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, la Mănăstirea Văratec a avut loc slujba de proclamare locală a canonizării Cuviosului Iosif, fondator și duhovnic al mănăstirii.

Mai jos aveți un clip pe care l-am făcut în cadrul pelerinaljuui.

Orice upload al acestor fotografii este interzis fără citarea sursei.
Puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol, condiția este să precizați şi inserați vizibil link-ul articolului

2 COMENTARII

Lasă un răspuns