După ce am plecat de la Mănăstirea Movila a lui Burcel, am mers pe urmele lui Ștefan cel Mare și am ajuns la Mănăstirea Dobrovăț, din județul Iași. Mănăstirea Dobrovăț este ultima ctitorie a domnitorului, construcția fiind finalizată după moartea sa. Această mănăstire este un monument istoric foarte important și prea puțin cunoscut din păcate.
Ajungem la poarta mânăstirii care este fortificata, iar intrarea în mănăstire se face sub turnul clopotniță, construit în 1743 de monahul Macarie. Biserica mănăstirii, cu hramul Pogorârea Sfântului Duh a fost începută în anul 1503 de Ștefan cel Mare și terminata în 1504 de Bogdan al treilea. Biserica are o arhitectura simpla fără turle,dar elegantă, zidurile sunt masive din piatră. Din ce am aflat, biserica a fost pictata și la exterior, în prezent nu se mai cunoaște pictura. Nici pictura interioară nu a scăpat de degradare. Pictura bisericii s-a executat mai târziu, între anii 1527-1531, în timpul lui Petru Rareş.
Tot aici găsim Paraclisul Sf. Mare Mucenic Gheorghe, ridicat în 1607 de Simion Movilă, pentru a-l înmormânta pe unul din fii săi. Din față ne întâmpină bustul din bronz al lui Ștefan cel Mare, făcut de sculptorul ieșean Dan Covataru in 2004.
În curtea mănăstirii erau peste brazi înalți și foarte multă liniște, curtea este înconjurată de un zid înalt, ca de cetate, cu rol de apărare de turci și de tătari
Înfăţişarea de astăzi a bisericii este rezultatul unui amplu proces de restaurare desfăşurat în 1970 sub conducerea arhitectei Ioana Grigoresc. În interiorul bisericii găsim necropola necropola domneasca, necropola familiei Racoviță.
Aici găsim și pisania domnească pe zidul bisericii, scrisă în limba slavonă, pe o lespede grea de piatră, şi aşezată în dreapta uşii de intrare: „Bine cinstitorul Domn Io Ştefan voievod, cu mila Lui Dumnezeu domnul ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voevod, a înălţat acest hram cu numele Pogorârea Sfântului Duh, care a început a se zidi la anul 7011 (1503), luna lui april, în 27 zile, şi s-a săvârşit în anul 7012 (1504) al domniei lui, anul patruzeci şi şapte şi o lună din al optulea curgător“.
Ansamblul monahal Dobrovăț include 4 obiective:
Biserica „Pogorârea Sf. Duh”
Biserica paraclis „Sf. Gheorghe”
Turnul clopotniță
Zidul de incinta
Scurt istoric al mănăstirii
Mănăstirea Dobrovăț este o mănăstire de călugări amplasată în zona Dobrovăț-Ruși a unicului sat al comunei Dobrovăț (județul Iași, România) și este ultima ctitorie a lui Ștefan cel Mare, acesta murind înainte de terminarea construcției. Mănăstirea se află la o distanță de 25 de kilometri sud-est de Iași și la 35 de kilometri nord de Vaslui, într-o fostă poiană înconjurată de codri seculari, pe malul pârâului Dobrovăț.
Construcția a fost finalizată în anul 1504, în timpul domniei lui Bogdan al III-lea (1504-1517), lăcașul de cult fiind pictat în perioada 1527-1531, în vremea lui Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546). Biserica a fost pictată în frescă, în stil bizantin, atât pe interior, cât și pe exterior. Între pronaos și naos se află camera mormintelor (gropnița), aici fiind pictat sinaxarul (sfinții de peste an). Instituită ca mănăstire domnească și înzestrată de ctitor și de familia acestuia cu numeroase moșii și podoabe, Mănăstirea Dobrovăț a cunoscut o perioadă de prosperitate până către mijlocul secolului al XVI-lea.
În anul 1607, domnitorul Simion Movilă (1606-1607) și soția sa, Marghita (călugărită cu numele de Melania), au construit, la 50 metri sud de clădirea bisericii ștefaniene, un paraclis cu hramul „Sf. Gheorghe” pentru a-l înmormânta acolo pe cel de-al șaselea fiu al lor, Pavel, mort la o vârstă fragedă.
Începând cu decembrie 1863, prin Legea secularizării averilor mănăstirești a domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), Mănăstirea Dobrovăț a fost scoasă de sub tutela Mănăstirii Zografu, iar călugării greci au plecat. Lipsită de sursele sale de venituri, mănăstirea a decăzut. Aici a fost instalată o pușcărie (în perioada 1865-1900), un orfelinat de fete (1900-1903) și în cele din urmă o școală de agricultură (1903-1930).
Deși regele Carol I al României a reînființat Mănăstirea Dobrovăț prin decretul regal din 14 mai 1913, abia în anul 1930 a putut fi populată de călugări.
În perioada 1974-1976, au avut loc cercetări arheologice conduse de Nicolae Pușcașu, precum și lucrări ample de restaurare a bisericii sub conducerea arhitectului Nicolae Diaconu, urmărindu-se să se redea monumentului înfățișarea sa originală din epoca ștefaniană. Au fost descoperite urme materiale ale unor așezări omenești anterioare perioadei în care a fost construită mănăstirea. Aceste așezări datează din două etape distincte de viețuire: sec. III-IV d. Chr. și sec. al X-XII-lea.
Începând cu anul 1990, Dobrovățul și-a redobândit destinația inițială de așezământ monahal, cu obște de maici. Din anul 1992 are obște de călugări.
Dacă doriți să faceți o călătorie virtuală la Mănăstirea Dobrovăț o puteți face accesând clipul de mai jos.
[…] tot am vizitat Mănăstirea Dobrovăț ne-am hotărât să „cucerim” încă o mănăstire din județul Iași, așa ca ne-am […]